Cand dimineata e prea grea: cum il ajutam pe adolescent sa treaca printr-o perioada dificila- adaptarea la un colectiv nou
Uneori, pentru un adolescent, o schimbare care din exterior poate parea „normala” – un liceu nou, colegi noi, un drum mai lung, un alt ritm – poate deveni, pentru o perioada, foarte greu de dus. Poate aparea plansul frecvent, mai ales dimineata si seara, dificultatea de a pleca de acasa, sentimentul ca „nu se potriveste” cu ceilalti sau impresia ca lucrurile nu se vor schimba niciodata. In astfel de momente, primul lucru de care are nevoie adolescentul nu este sa fie convins ca „o sa fie bine”, ci sa simta ca nu este singur in ceea ce traieste si ca nu trebuie sa rezolve totul astazi. Cand ziua de maine pare prea lunga: Atunci cand suferim, mintea are tendinta de a duce dificultatea mult mai departe decat momentul prezent: „Cum o sa fac in fiecare zi?” „Daca nu o sa imi placa niciodata?” „Daca nu o sa imi gasesc locul aici?” „Cum o sa rezist tot anul?” Pentru un adolescent care deja se simte coplesit, toate aceste intrebari pot transforma o zi dificila intr-o perioada care pare nesfarsita. De aceea, uneori este mai folositor sa reducem timpul. Nu trebuie sa se gandeasca la urmatoarele luni. Nici macar la intreaga zi. Doar la urmatorul pas, care poate fi: Sa se ridice din pat, sa se imbrace, sa ajunga la scoala, sa treaca de prima ora, sa ajunga la pauza, apoi la urmatoarea ora. O zi grea poate fi traversata si in pasi foarte mici. „Nu trebuie sa imi placa acum” Este important sa facem diferenta intre acceptarea unei perioade dificile si resemnare. Adolescentul nu trebuie convins ca aceasta perioada mai grea emotional o sa treaca. Poate ca nu o sa treaca imediat. Daca este vorba despre o situatie noua de viata, poate ca adaptarea va dura. Putem lasa loc pentru acest adevar:„Da, acum imi este greu.” Si, in acelasi timp: „Faptul ca imi este greu acum nu inseamna ca asa va fi mereu.” Aceasta este o ancora mai realista decat obligatia de a gasi imediat ceva pozitiv. Un singur lucru bun este suficient: In loc sa ii cerem adolescentului sa gaseasca „ceva frumos” in fiecare zi, putem intreba: „Care a fost un lucru macar putin suportabil astazi?” Poate fi foarte mic, precum: O conversatie. O ora care a trecut repede. O melodie ascultata in drum spre casa. O profesoara cu care s-a simtit bine. O gluma. O gustare preferata dupa scoala. Nu cautam o zi perfecta. Cautam o mica insula de bine intr-o zi dificila. Dimineata: urmatorul pas Dimineata poate fi momentul cel mai greu. Anticiparea intregii zile poate amplifica anxietatea si plansul. O intrebare simpla poate ajuta: „Ce am de facut acum, nu toata ziua?”: ma trezesc, imi caut hainele pentru noua zi, merg spre autobuz/metrou/masina si observ ce este in jurul meu, imi propun sa trec de prima ora la liceu, caut sa vobesc cu un coleg cu care am mai vorbit in ultimele zile….Ma gandesc practic doar la urmatorul pas. Iar uneori, chiar si gandul:„Parintii mei stiu ca imi este greu. Ei incearca sa gaseasca o solutie. Eu nu trebuie sa rezolv singur aceasta situatie. Pot sa mai discut cu ei cand simt ca e prea mult pentru mine”, poate reduce putin sentimentul de neputinta. Seara: sa ne amintim ca viata este mai mare decat problema de azi Seara putem muta usor atentia dinspre ceea ce a fost greu catre ceea ce urmeaza. Ceva mic de asteptat: o iesire, un film, o intalnire, weekendul, o excursie, o activitate preferata, un plan pe care il asteptam… Viata mea nu este doar ceea ce mi se intampla acum. Exista si maine. Exista si weekendul. Exista lucruri care continua sa se intample, chiar si atunci cand prezentul este greu. „Nu va fi mereu asa” Poate una dintre cele mai importante fraze pentru un adolescent aflat intr-o perioada dificila este: „Nu trebuie sa stiu acum cum se va rezolva totul. Trebuie doar sa trec prin ziua de azi. Ce simt acum este o perioada, nu toata viata mea.” Uneori, vindecarea sau adaptarea nu incepe printr-o schimbare spectaculoasa. Incepe printr-o dimineata in care reusim sa ne ridicam mai usor din pat. Apoi printr-o zi pe care o traversam mai linistiti emotional. Apoi printr-un moment in care zambim. Apoi printr-un lucru pe care il asteptam. Si, treptat, prin descoperirea faptului ca ceea ce parea imposibil de dus nu a ramas pentru totdeauna la fel.
Orgoliul – cand ne protejeaza si cand ne indeparteaza
Orgoliul nu este, in sine, ceva rau. Cu totii avem o zona in noi care tine de imaginea pe care o avem despre noi, de felul in care vrem sa fim vazuti, de nevoia de a fi respectati, apreciati sau tratati corect. Problema nu este faptul ca avem orgoliu, ci ce facem cu el atunci cand este activat. Exista o forma a orgoliului care poate fi sanatoasa. Ea ne poate ajuta sa avem limite, sa nu acceptam orice comportament, sa ne respectam si sa putem spune „nu” atunci cand ceva nu ne face bine. Poate fi acea parte din noi care spune: „Stiu cine sunt si nu simt nevoia sa ma micsorez pentru a fi acceptat.” In acest sens, orgoliul poate avea legatura cu demnitatea, respectul de sine si cu capacitatea de a ne proteja. Dar exista si un orgoliu care ne poate face rau. Este cel care apare atunci cand simtim ca trebuie sa avem dreptate, sa nu cedam, sa nu facem primul pas, sa nu recunoastem ca ne-a durut ceva sau ca am gresit. Uneori preferam sa pierdem o relatie, o oportunitate sau un moment important decat sa facem ceea ce, in interior, am simti ca inseamna „sa ne calcam pe orgoliu”. Diferenta dintre cele doua nu este intotdeauna usor de observat. Putem spune „nu accept asa ceva” pentru ca avem o limita sanatoasa, dar putem spune acelasi lucru si pentru ca suntem raniti si vrem ca celalalt sa plateasca pentru ceea ce am simtit. Putem alege sa nu mai cautam pe cineva pentru ca ne respectam, dar putem face acelasi lucru si pentru ca asteptam ca celalalt sa faca primul pas si sa ne demonstreze ca ii pasa. De aceea, poate fi util sa ne intrebam nu doar „Ce fac?”, ci mai ales „Din ce loc fac asta?” Cand orgoliul este activat, apare adesea o reactie rapida: „Nu o sa fac eu primul pas”, „Daca ii pasa, sa vina el”, „Nu pot sa accept sa fiu tratat asa”, „Nu o sa-i arat ca m-a afectat”, „Mai bine ma retrag”. Uneori aceste reactii sunt perfect justificate. Alteori, in spatele lor se afla o rana, o teama de respingere, nevoia de validare sau dorinta de a recastiga controlul. Un reper important poate fi ceea ce se intampla dupa ce trece momentul emotional. Daca, privind inapoi, simt ca alegerea mea ma reprezinta, ca mi-am respectat valorile si limitele si ca nu am avut nevoie sa il pedepsesc pe celalalt pentru a ma simti bine, este posibil sa fi fost vorba despre un orgoliu sanatos. Daca, in schimb, raman cu gandul „as fi vrut sa fac asta, dar n-am facut-o pentru ca nu puteam sa ma umilesc”, poate merita sa ma uit putin mai atent la ce anume am vrut sa protejez. Poate ca intrebarea nu este, de fapt, „Am orgoliu sau nu?”. Ci: „Cand imi este activat orgoliul, ma ajuta sa ma respect sau ma impiedica sa fac ceea ce imi doresc cu adevarat?” Constientizarea acestei diferente ne permite sa alegem mai liber. Nu inseamna sa renuntam la orgoliu, sa devenim mai „mici” sau sa acceptam lucruri care ne ranesc. Inseamna sa putem face diferenta intre a actiona din respect de sine si a reactiona dintr-o parte ranita care are nevoie sa se apere. Uneori, sa faci primul pas nu inseamna ca ai pierdut. Sa spui „m-a durut” nu inseamna ca esti vulnerabil in sens negativ. Sa recunosti ca ai gresit nu iti diminueaza valoarea. Iar sa alegi sa pleci dintr-o situatie care iti face rau nu inseamna ca esti orgolios. Important este sa stim ce protejam, de fapt, prin reactia noastra: demnitatea sau imaginea noastra? O limita reala sau nevoia de a nu parea raniti? Respectul de sine sau dorinta de a avea ultimul cuvant? Acolo incepe diferenta dintre orgoliul care ne protejeaza si orgoliul care ne conduce. Cateva intrebari pentru autoobservare- nu este nevoie sa gasesti imediat un raspuns corect. Mai important este sa observi ce apare in tine: Poate fi util sa observi, in urmatoarele situatii in care simti ca ti se activeaza orgoliul, momentul exact in care apare reactia. Ce s-a intamplat, ce ai simtit, ce ti-ai spus si ce ai avut impulsul sa faci. Nu pentru a decide imediat daca ai avut „dreptate” sau nu, ci pentru a incepe sa vezi tiparul. Uneori, orgoliul sanatos spune: „Nu accept sa fiu tratat asa.” Orgoliul ranit poate spune: „Nu voi face nimic pana cand celalalt nu imi demonstreaza ca merit sa fac eu primul pas.” La suprafata pot parea foarte asemanatoare. Diferenta este in ceea ce se afla dedesubt.
O scurta radiografie a infidelitatii in cuplu – partea 2
Avand ca inspiratie tot cartea „Regandirea infidelitatii” – Esther Perel, revin in aceasta postare cu alte aspecte importante legate de conceptul de infidelitate in cuplu. Pornim cu un citat foarte ancorat in realitate: “ Iubirea este ceva ideal, casnicia ceva real; confuzia intre real si imaginar nu ramane niciodata nepedepsita. Johann Wolfgang von Goethe”. Pornim pe drumul vietii in doi cu multe visuri si idei – proiectii construite de-a lungul timpului prin raportarea la societatea in care traim. Accesul la informatie, libertatea prezenta ca aspect suprem intr-o societate capturata de influente mass media, nu neaparat pozitive, accesul la carti/cursuri de dezvoltare personala, toate acestea ne duc in zona asteptarile foarte mari pe care le proiectam asupra partenerului de viata si mai ales asupra noastra. Ne dorim ca relatia in care ne aflam sa ne aduca si stabilitatea mult visata prin notiunea de familie traditionala, dar ne dorim si pasiune vesnica. Esther P. prezinta acest aspect intr-un citat pe intelesul tuturor : „In cercul stramt al verighetei sunt inghesuite idealuri profund contradictorii. Vrem ca alesul nostru/aleasa noastra sa ne asigure stabilitate, siguranta previzibilitate si sa fie de incredere – toate, experienta ancora. Si vrem ca aceeasi persoana sa ne uimeasca, sa ne ofere mister, aventura si risc. Da-mi confort si sa-mi tot ce-i mai bun. Da-mi lucruri pe care le stiu si da-mi noutate. Da-mi continuitate si da-mi surprize. Indragostitii din ziua de azi cauta sa aduca sub acelasi acoperis dorinte care s-au aflat dintotdeauna in zone diferite.” Aici, ca exercitiu de reflectare, putem sa ne analizam propria relatie, sa ne gandim cand ne mult ne-am proiectat in aceea relatie ideala si cat de mult suntem ancorati in zona reala a unei relatii de cuplu, care nu presupune „lapte si miere”, „siguranta si pasiune pentru totdeauna”, ci o munca continua de a construi cu adevarat ceva trainic, solid, armonios si multumitor pe toate planurile. Avand ca inspiratie tot cartea „Regandirea infidelitatii” – Esther Perel, revin in aceasta postare cu alte aspecte importante legate de conceptul de infidelitate in cuplu. Pornim cu un citat foarte ancorat in realitate: “ Iubirea este ceva ideal, casnicia ceva real; confuzia intre real si imaginar nu ramane niciodata nepedepsita. Johann Wolfgang von Goethe”.Pornim pe drumul vietii in doi cu multe visuri si idei – proiectii construite de-a lungul timpului prin raportarea la societatea in care traim. Accesul la informatie, libertatea prezenta ca aspect suprem intr-o societate capturata de influente mass media, nu neaparat pozitive, accesul la carti/cursuri de dezvoltare personala, toate acestea ne duc in zona asteptarile foarte mari pe care le proiectam asupra partenerului de viata si mai ales asupra noastra. Ne dorim ca relatia in care ne aflam sa ne aduca si stabilitatea mult visata prin notiunea de familie traditionala, dar ne dorim si pasiune vesnica. Esther P. prezinta acest aspect intr-un citat pe intelesul tuturor : „In cercul stramt al verighetei sunt inghesuite idealuri profund contradictorii. Vrem ca alesul nostru/aleasa noastra sa ne asigure stabilitate, siguranta previzibilitate si sa fie de incredere – toate, experienta ancora. Si vrem ca aceeasi persoana sa ne uimeasca, sa ne ofere mister, aventura si risc. Da-mi confort si sa-mi tot ce-i mai bun. Da-mi lucruri pe care le stiu si da-mi noutate. Da-mi continuitate si da-mi surprize. Indragostitii din ziua de azi cauta sa aduca sub acelasi acoperis dorinte care s-au aflat dintotdeauna in zone diferite.” Aici, ca exercitiu de reflectare, putem sa ne analizam propria relatie, sa ne gandim cand ne mult ne-am proiectat in aceea relatie ideala si cat de mult suntem ancorati in zona reala a unei relatii de cuplu, care nu presupune „lapte si miere”, „siguranta si pasiune pentru totdeauna”, ci o munca continua de a construi cu adevarat ceva trainic, solid, armonios si multumitor pe toate planurile. “In societatea noastra de consum, cheia este noutatea. Durata de viata a obiectelor este programata, astfel incat sa ne provoace dorinta de la inlocui, iar cuplul nu face exceptie de la aceste tendinte. Traim intr-o cultura care ne ademeneste incontinuu cu promisiunea a ceva mai bun, mai nou mai plin de viata. Prin urmare, nu divortam pentru ca suntem nefericiti: divortam pentru ca ne gandim ca am putea fi mai fericiti decat in prezent.” (Esher P.) Daca ati experimentat ceea ce inseamna infidelitatea, sau daca ati pus punct unor relatii in trecut fara sa aveti un motiv intemeiat, este constructiv sa analizati citatul de mai sus. Este constructiv sa va ganditi ce tipar s-a repetat in relatiile avute pana in prezent, sa cautati radacina unor comportamente pe care poate doriti sa le schimbati, radacina tensiunilor intr-un cuplu care la un moment dat a functionat mult mai bine. Daca suntem sinceri cu noi, cea mai mare tentatie nu este reprezentata de un alt barbat, sau o alta femeie, ci mai degraba, de ” posibilitatea de a fi mai fericiti”.Este o situatie concreta in care viata ne este influentata de un viitor proiectat, ideal sau nu, care ne face sa pierdem din vedere prezentul, asupra caruia avem puterea de a-l transforma. Ca si gestionare a infidelitatii, atunci cand cartile sunt puse pe masa si cuplul nu reuseste sa ajunga imediat la un psiholog, sau incearca de unul singur sa se repare, ar trebui sa se tina cont de urmatoarele aspecte: – Este important sa se acorde timp integrarii si intelegerii celor intamplate, analizarii sentimentelor, inainte de a lua o decizie radicala, cum ar fi divortul/despartirea; Intotdeauna sa va ganditi ca perioada de recuperare dupa un adulter cuprinde 3 faze care se intind in timp ( criza – „este un moment delicat, necesitand un spatiu sigur, din care sa lipseasca criticile si care sa poata cuprinde intensitatea emotiilor ce alearga salbatice in interiorul lor si intre ei”, gasirea sensului -” pentru a descoperi de ce s-a intamplat adulterul si ce rol a jucat fiecare dintre parteneri in poveste” si gasirea viziunii – ne vom intreba ce se afla inaintea lor, separat sau impreuna” ). Este greu sa acorzi timp, dar eu cred ca este important sa fim
O scurta radiografie a infidelitatii in cuplu – partea 1
In momentul in care apare o relatie extraconjugala, o infidelitate in cadrul unui cuplu, universul persoanelor implicate este total transformat: infidelitatea in sine poate reprezenta finalul unei relatii de cuplu sau poate fi restartul necesar pentru a evolua ca si cuplu. Aduc in continuare un citat din cartea „Regandirea infidelitatii” – Esther Perel, unul dintre cei mai apreciati psihologi si terapeuti de cuplu din afara tarii noastre:“Motivele adulterului sunt variante, la fel si reactiile si rezultatele posibile. Unele relatii extraconjugale sunt acte de rezistenta. Altele se intampla cand nu mai exista pic de rezistenta. Unii trec granita pentru o simpla aventura, altii cauta sa emigreze. Unele relatii de acest tip sunt mici acte de rebeliune, produse de plictiseala, din dorinta de noutate sau din nevoia de a sti ca inca il mai ai pe vino-ncoace. In mod paradoxal, multi oameni ies in afara limitelor casniciei pentru a o pastra. Cand relatiile devin abuzive, a calca pe de laturi poate fi o forta pozitiva. Inselarea partenerului reprezinta atunci un semnal de alarma privind nevoia urgenta de atentie sau poate fi clopotul care anunta ca relatia si-a dat duhul. Adulterul este un act de tradare, dar si o expresie a suferintei si a lipsei.” Putem sa observam mai sus ca o relatie extraconjugala nu se reduce la „nu-i mai pasa”, „nu ma mai iubeste”, este mult mai mult; are in spate mecanisme psihologice complexe, cautari de sine, umpleri de goluri afective cu care putem sa venim din copilarie, validari, etc. Infidelitatea nu se poate rezuma la cei 2 termeni des folositi in acest context: sex si minciuna. Are in spate complexitatea relatiilor interumane, complexitatea evolutiei sentimentelor in cadrul unei relatii de cuplu si intotdeauna duce catre acele „fisurile din sufletele oamenilor”. Atunci cand suntem pusi in fata infidelitatii partenerului nostru suntem tentati sa ne gandim direct la divort, separare. Nu putem integra, cel putin la inceput, termenul de fiinta umana fragila si imperfecta, supusa tentatiei. Nu putem integra notiuni precum: reparare, recuperare, cresterea relatiei, lectie de viata. In aceeasi carte prezentata mai sus, Esther spunea: „pentru multe cupluri, infidelitatea este singurul lucru atat de puternic incat sa atraga atentia partenerului si sa zguduie un sistem mental intepenit.” Si acum o sa va pun pe fiecare dintre voi, cei care cititi aceasta postare, in fata urmatorului citat :„“Mai mult, suntem niste fiinte contradictorii. In timp ce 95% dintre oameni afirma ca ar fi profund gresit ca partenerul lor sa minta daca are o relatie extraconjugala, cam acelasi procent sustine ca exact asta ar face daca ar avea o astfel de relatie. Iar raspunsul la intrebarea de aur :”Ati incepe o aventura daca ati sti ca nu ati fi prins niciodata?” face ca procentul sa creasca exponential”-Ce parere aveti despre ce ati citit mai sus? Raspundeti la intrebarea adresata in citat si reflectati la raspuns. Ati raspuns sincer? Ce va motiveaza sa ramaneti fidel promisiunilor facute paretenerului de viata? Este important sa ne recunoastem slabiciunile, sa stim ce anume reprezinta o tentatie pentru noi si ce anume ne face sa ramanem fideli in relatiile noastre. S-a aratat ca infidelitatea este compusa din 3 elemente esentiale, prezente in diverse proportii: secretul, atractia sexuala si intimitatea emotionala. Si aici o sa vin cu precizarea ca fiecare cuplu are responsabilitatea sa se organizeze intern pe parte de reguli, libertati, astfel incat misterul sa nu dispara complet. Este in prim plan si comunicarea transparenta intre partenerii de cuplu, mai ales comunicarea legata de viata sexuala, lucru ramas, din pacate, un subiect tabu in multe casnicii si relatii. Reflectati si la urmatorul citat „In eforturile pe care le facem pentru a ne proteja de tradarea intima, cerem acces, control si transparenta. Si riscam sa eradicam, fara sa stim, exact spatiul dintre noi care pastreaza vie dorinta. Focul are nevoie de oxigen.” – Esther Perel. O sa revin in zilele urmatoare cu un articol continuare.Pentru inceput, reflectati, analizati, treceti prin filtrul personal tot ceea ce ati citit mai sus.
Ghid de lucru terapeutic – intelegerea si gestionarea anxietatii cronice si a fricii de moarte
Anxietatea este una dintre cele mai frecvente dificultati emotionale cu care se confrunta oamenii la un moment dat in viata. Atunci cand este prezenta de mai multi ani, ea poate deveni un mod automat de functionare al sistemului nervos, care ramane intr-o stare permanenta de alerta, chiar si in absenta unui pericol real. Vestea buna este ca acest mod de functionare poate fi schimbat. Creierul are capacitatea de a invata noi raspunsuri, iar prin exercitiu, rabdare si consecventa, intensitatea anxietatii poate scadea semnificativ. Una dintre cele mai frecvente forme ale anxietatii este teama de moarte sau de imbolnavire grava. Desi poate parea coplesitoare, aceasta nu este o experienta rara si nici un semn ca persoanei i se va intampla ceva rau. Psihologia considera angoasa de moarte una dintre preocuparile fundamentale ale fiintei umane, iar multi oameni experimenteaza, intr-o anumita perioada a vietii, ganduri sau temeri legate de propria mortalitate. Diferenta o face modul in care invatam sa relationam cu aceste ganduri, nu existenta lor. Scopul acestui material/psihoterapiei nu este eliminarea completa a anxietatii, deoarece aceasta este o emotie fireasca, cu rol de protectie. Obiectivul este sa inveti sa o intelegi, sa ii reduci intensitatea si sa nu mai lasi gandurile anxioase sa iti conduca viata. Acest proces necesita timp, perseverenta si multa blandete fata de propria persoana, insa este posibil. Obiectivele acestui plan de lucru: Context stiintific/teoretic angoasa de moarte: Teama de moarte este una dintre cele mai profunde si universale preocupari ale fiintei umane. Ea nu reprezinta un semn de slabiciune psihica si nici o experienta neobisnuita, ci face parte din conditia umana. Psihoterapeutul existential Irvin D. Yalom considera anxietatea legata de moarte una dintre cele patru mari preocupari existentiale ale omului, alaturi de libertate, izolare si cautarea sensului vietii. Din aceasta perspectiva, confruntarea cu propria mortalitate este fireasca si poate deveni chiar o oportunitate de dezvoltare personala. Numeroase cercetari din psihologia contemporana sustin aceasta perspectiva. Ernest Becker a aratat ca multe dintre comportamentele noastre cotidiene reprezinta modalitati prin care incercam, constient sau inconstient, sa reducem anxietatea legata de propria finitudine. De asemenea, Terror Management Theory descrie faptul ca, atunci cand oamenii devin mai constienti de propria mortalitate, nivelul anxietatii poate creste temporar, fiind o reactie normala a psihicului. Prezenta gandurilor despre moarte nu inseamna ca acestea reflecta realitatea. In contextul anxietatii, mintea are tendinta de a cauta permanent certitudini si de a anticipa cele mai nefavorabile scenarii, ca o incercare de a preveni pericolul. Totusi, viata nu poate oferi certitudini absolute, iar unul dintre obiectivele psihoterapiei este dezvoltarea capacitatii de a tolera aceasta incertitudine, fara ca ea sa conduca intreaga viata emotionala. In cazul aparitiei starilor de anxietate se activeaza in creier un anumit circuit, unul singur. Pentru a reduce anxietatea este nevoie sa activam si alte circuite; cognitiv, putem conduce creierul sa se concentreze pe alte lucruri, concrete, starile anxioase trecand cumva in plan secund . Cum gestionam starea anxioasa cand ne ia prin suprindere? Avem mai jos mai multe exemple de activitati: Senzoriale: priveste in jur si descrie in minte, cat mai detaliat, locul in care te afli; observa culorile, obiectele, oamenii, luminile, zgomotele si incearca sa identifici cel putin 10 detalii pe care nu le observasei pana atunci; daca esti in masina sau in avion, priveste pe geam si incearca sa descrii peisajul, norii, cladirile sau relieful, fara sa le evaluezi; doar observa-le; priveste in jur si gaseste 5 obiecte de aceeasi culoare, apoi alte 5 obiecte de o culoare diferita; inchide ochii cateva secunde si observa cum se simt hainele pe piele, temperatura aerului sau sprijinul corpului pe scaun; tine in mana un obiect (telefon, chei, pix, sticla cu apa) si analizeaza-i textura, greutatea si temperatura; scrie pe o foaie ce gandesti in momentul in care apare teama de moarte sau teama ca se va intampla ceva rau; descrie cu cat mai multe detalii gandurile, emotiile si senzatiile din corp; scrie un mesaj unei persoane apropiate si initiaza o conversatie despre orice alt subiect decat anxietatea sau teama ta. Abordarea fizica: exercitii pentru respiratie: inspira lent si profund, apoi expira mai lung decat inspiri. Imagineaza-ti ca la fiecare expir corpul elimina treptat tensiunea si revine la starea de siguranta; pune palma sub buric si urmareste miscarea abdomenului in timpul respiratiei. Lasa atentia doar asupra aerului care intra si iese din corp timp de 2-3 minute; daca esti in masina sau avion, aseaza ambele talpi pe podea si observa sprijinul pe care il ai. Simte contactul spatelui cu scaunul si relaxeaza umerii; iesi la o plimbare atunci cand ai posibilitatea si concentreaza-te asupra ritmului pasilor si asupra mediului din jur; fa cateva exercitii usoare de gimnastica sau stretching pentru a reduce tensiunea musculara; danseaza pe muzica preferata sau asculta o melodie care iti transmite calm si siguranta; cuibareste-te intr-o patura sau lasa-te imbratisat de o persoana draga; contactul fizic contribuie la reglarea sistemului nervos; atingeti varful nasului cu un deget de cel putin 10 ori; exercitii de respiratie: „meditatie pentru inima”: in prima parte a acestei meditatii ne concentram pe respiratie, simtim aerul cum intra si iese, respiram lung, profund, rar; ne concentram atentia si pe inima, ne imaginam ca respiram prin inima; dupa aceasta, in pasul 2, ne aducem in prezent o amintire frumoasa, si analizam ce simtim cu accentul pus pe inima, ce simte inima noastra cand se gandeste la o amintire frumoasa care ne-a adus multe emotii frumoase in trecut. Incercati sa exersati cel putin 10 minute . Daca exersezi, corpul invata. Abordarea logica: noteaza gandul anxios exact asa cum apare (ex.: „O sa mor in timpul acestei calatorii.”); Intreaba-te: Construieste o lista cu raspunsuri rationale pe care sa o citesti atunci cand apare anxietatea. De exemplu: dupa fiecare calatorie cu masina sau avionul, noteaza ce ai anticipat ca se va intampla si ce s-a intamplat in realitate. In timp, vei observa diferenta dintre predictiile anxietatii si realitate. poti sa incerci sa
DOLIUL – Intelegerea pierderii si resurse pentru traversarea procesului de vindecare emotionala
Pierderea unei persoane dragi reprezinta una dintre cele mai dificile experiente emotionale prin care poate trece un om. Indiferent daca vorbim despre pierderea unui partener, a unui parinte, copil, prieten apropiat sau a oricarei persoane cu o importanta emotionala profunda, momentul pierderii produce o reorganizare majora a vietii interioare. Doliul nu este o boala si nici un semn de slabiciune psihica. Este un proces firesc, prin care psihicul incearca sa integreze absenta unei persoane importante si impactul emotional pe care aceasta absenta il produce. De multe ori, oamenii se sperie de intensitatea trairilor pe care le experimenteaza dupa o pierdere: plans frecvent, anxietate, agitatie, gol interior, furie, vinovatie, senzatia ca „nu mai sunt ei”, lipsa de sens, oboseala extrema, dificultatea de a functiona normal.Toate acestea pot face parte din procesul firesc al doliului. Un aspect important este faptul ca doliul nu se manifesta la fel pentru toti oamenii. Fiecare persoana are propria structura emotionala, propria istorie de viata, propriile mecanisme de adaptare si propriul ritm de integrare a pierderii. Nu exista o modalitate „corecta” de a trai durerea.Nu exista un termen universal pana la care „ar trebui sa iti revii”. Si nu exista o forma standard a vindecarii emotionale. Pentru unele persoane, durerea este exprimata intens si vizibil. Pentru altele, aceasta este traita mai interiorizat, prin retragere, amortire emotionala sau suprainvestire in activitati cotidiene. Toate acestea pot reprezenta modalitati prin care psihicul incearca sa faca fata unei realitati foarte greu de integrat. Ce se intampla psihologic dupa o pierdere In primele zile sau saptamani dupa pierdere, multe persoane descriu o stare de soc emotional. Exista senzatia ca ceea ce s-a intamplat „nu poate fi real”, ca mintea nu reuseste sa proceseze complet evenimentul.Pot aparea: Uneori oamenii continua sa astepte mesajul persoanei pierdute, au impresia ca o aud in casa sau ca urmeaza sa intre pe usa. Aceste experiente pot speria, insa ele sunt frecvent intalnite in doliu si nu inseamna automat pierderea contactului cu realitatea. Ulterior, incepe confruntarea emotionala cu absenta. Este etapa in care durerea devine mai constienta si apar emotiile specifice pierderii: Pentru multe persoane, aceasta etapa este cea mai dificila, deoarece incepe constientizarea faptului ca viata nu va mai reveni la forma pe care o avea inainte. Doliul nu este un proces liniar Una dintre cele mai importante idei de inteles este faptul ca doliul nu evolueaza liniar. Foarte multi oameni cred ca „ar trebui” sa treaca prin anumite etape clare si apoi sa ajunga la acceptare. In realitate, procesul este mult mai complex. O persoana poate: Aceste fluctuatii nu inseamna regres. Ele fac parte din modul natural in care psihicul incearca sa reorganizeze realitatea dupa pierdere. Durerea nu dispare brusc. Ea se transforma treptat. De cele mai multe ori, tristetea intensa si dezorganizatoare se aseaza in timp si poate deveni nostalgie, dor integrat si o relatie interioara diferita cu persoana pierduta. Cele 5 etape ale durerii – modelul Kubler-Ross: Modelul Kubler-Ross este unul dintre cele mai cunoscute modele explicative ale doliului. Acesta descrie cinci stari emotionale care pot aparea in procesul pierderii. Este important de retinut ca aceste etape: 1. Negarea si izolarea In aceasta etapa, psihicul incearca sa se protejeze de impactul emotional foarte mare al pierderii. Persoana poate avea senzatia: ca „nu este adevarat”, ca totul pare ireal, ca nu poate vorbi despre ce s-a intamplat. Uneori apare retragerea sociala si evitarea contactului emotional cu ceilalti. 2. Furia Aici apar frecvent: Furia poate speria persoana, dar ea reprezinta adesea o reactie fireasca la neputinta. 3. Negocierea Persoana incearca sa gaseasca explicatii sau variante imaginare prin care situatia ar fi putut fi evitata: Este o incercare a psihicului de a recapata iluzia controlului. 4. Depresia Aici apare contactul profund cu realitatea pierderii: Este o etapa in care persoana constientizeaza profund absenta si impactul acesteia asupra vietii sale. 5. Acceptarea Acceptarea nu inseamna uitare si nici lipsa durerii. Inseamna: Cele 14 dimensiuni ale doliului Dincolo de etapele clasice, doliul poate fi inteles ca un proces multidimensional, in care coexistă simultan mai multe stari emotionale si psihice. 1. Dorul = reprezinta una dintre cele mai profunde dimensiuni ale doliului. Nu este doar lipsa persoanei, ci dorinta de reconectare cu legatura pierduta. 2. Furia = poate aparea ca reactie la neputinta si la imposibilitatea de a schimba realitatea. 3. Vinovatia = multe persoane isi reproseaza lucruri pe care nu le-au facut,cuvinte nespuse,conflicte nerezolvate; de multe ori, aceasta vinovatie nu este rationala, dar este emotional foarte intensa. 4. Rusinea = uneori oamenii simt rusine pentru intensitatea durerii,pentru faptul ca nu „functioneaza normal”,pentru ca au momente in care se simt bine. 5.Protestul = refuzul interior de a accepta pierderea:„Nu trebuia sa se intample.” 6. Confuzia = pierderea poate destabiliza profund perceptia asupra vietii si viitorului. 7. Amortirea afectiva = uneori persoana nu mai simte aproape nimic. Aceasta nu inseamna lipsa iubirii, ci poate reprezenta un mecanism de protectie psihica. 8. Dezorganizarea = rutinele simple devin dificile:somnul,alimentatia,organizarea zilei,concentrarea. 9. Anxietatea de separare = poate aparea teama intensa de a pierde si alte persoane apropiate. 10. Anxietatea de moarte = pierderea ne confrunta inevitabil cu propria vulnerabilitate si cu limitele controlului. 11. Fragilizarea identitara = persoana se poate intreba: „Cine sunt eu acum fara el/fara ea?”Mai ales in relatiile foarte apropiate, identitatea personala este profund afectata. 12. Dificultatile de simbolizare = uneori durerea este atat de mare incat nu poate fi pusa in cuvinte. 13. Nevoia de a pastra legatura = multe persoane continua sa vorbeasca in gand cu persoana pierduta,sa pastreze obiecte,sa revada poze,sa mentina ritualuri.Acest lucru poate face parte din procesul firesc al integrarii. 14. Reconfigurarea investitiei afective = in timp, psihicul incepe treptat sa reinvesteasca energie emotionala in prezent, relatii, activitati si viitor.Aceasta nu inseamna tradare sau uitare. Legatura emotionala cu persoana pierduta poate continua sa existe. Resursele in procesul de doliu In doliu, foarte multe persoane spun: Cu toate acestea, resursele psihice nu dispar complet. Accesul la ele devine doar mult mai dificil din cauza intensitatii durerii. Resursele apar adesea in forme foarte fragile: Aceste lucruri nu
Ce are in spate un shopping excesiv?
Lipsa de control în cheltuirea banilor poate fi legata de mai multe cauze psihologice sau emotionale, care, adesea, se combina si se manifesta diferit în functie de individ. Iata câteva dintre posibilele probleme psihologice din spatele acestui comportament: Când si cum poate fi de ajutor psihoterapia Psihoterapia poate fi de mare ajutor pentru a identifica si a lucra cu problemele din spatele acestui comportament, prin metode de: In terapie gasesti acel spatiu unde nu vei fi judecat, unde poti sa te aduci cu totul si sa iti dai voie sa explorezi acest timp de comportament in liniste, fara presiune, in ritmul tau. Pe langa insotirea in zona de explorare si constientizare, un terapeut iti poate oferi o perspectiva structurata si tehnici de întelegere si gestionare a acestui comportament. Iata câteva tehnici utile pentru autocontrol si gestionarea impulsurilor, care pot ajuta în a lua decizii mai constiente si controlate: Aplicarea acestor tehnici poate fi un exercitiu constant, iar combinatia lor poate creste treptat capacitatea de autocontrol si reduce comportamentele impulsive.
EU si TU – relatia de cuplu – provocari si teme de reflectare
In cuplu partenerii ar trebui sa se respecte reciproc; aici avem de reflectat la respectul pe care il primim de la partener si la respectul pe care il oferim noi, la cum exprimam recunostinta si aprecierea fata de partener. Putem sa acordam cateva minute in fiecare zi pentru a analiza relatia noastra de cuplu; daca am avut o zi tensionata cu partenerul, sa incercam cumva sa punctam macar mental, daca nu si verbal, cateva aspecte pozitive ale relatiei noastre. Daca am avut o zi linistita in cuplu, sa reflectam la faptul ca ar putea toate zilele sa fie la fel, sa ne dam seama ce a adus liniste in aceasta zi si sa incercam sa pastram elementele respective. Rezolvarea problemelor in cuplu prezinta cateva caracteristici corelate cu inteligenta emotionala prezenta in acel cuplu: in primul rand partenerii realizeaza ca nu toate problemele pot fi rezolvate, ca nu doar unul dintre parteneri este vinovat; intotdeauna se cauta sa se discute constructiv pana se ajunge in punctul in care se gasesc aspectele care pot fi rezolvate, acceptarea celor care nu pot fi rezolvate si acceptarea celui de langa tine asa cum este, cu individualitatea lui. Daca reusim macar o saptamana sa ne prioritizam partenerul de viata, acest lucru presupune ca il respectam si sa avem incredere in relatia cladita impreuna. O relatie echilibrata si de lunga durata, necesita timp, rabdare si o comunicare eficienta intre parteneri. In practica, suntem mereu pe fuga, prinsi in rutina ca intr-un carusel care nu se mai opreste, nu avem timp de a comunica mai mult, nu avem timp sa vedem nevoile partenerului, nu suntem dispusi sa avem rabdare sa construim, ne dorim totul de-a gata…acum, nu maine.Daca reusim macar o saptamana sa coboram din acest carusel, sa fim atenti la nevoile noastre , dar si la nevoile partenerului, sa ne dam seama ca nu este indicat sa incercam sa schimbam persoana de langa noi, schimbarea trebuie sa vina din interiorul persoanei, atunci poate exista deschidere mai mare spre o comunicare constructiva. Teme de reflectare/activitati in 2: putem lua aceasta saptamana ca un experiment, ca un exercitiu de a iesi din cotidian si rutina si de a analiza sentimentele traite in aceasta perioada: Ziua 1 : Critica, tonul folosit cand exprimam nemultumiri, jigniri sau vocea ridicata, toate acestea conduc in general la situatii conflictuale in orice cuplu. Vorbele pot sa doara la fel de mult ca orice forma de violenta fizica. Este foarte important cum ne comportam cu partenerul in timpul momentelor tensionate in cuplu. Gandeste-te la aceste aspecte si noteaza-ti pe o foaie : -2 momente recente in care ai simtit ca ti-ai suparat partenerul; gandeste-te de ce ai ajuns in acel punct, cum ai fi putut sa eviti momentul tensionat, cum ai putea pe viitor sa gestionezi mai bine o situatie asemanatoare; dupa ce te-ai gandit la aceste lucru, comunica-le partenerului si daca simti ca-ti pare rau pentru orice ai fi zis la suparare, poate este si momentul in care sa-i transmiti acest lucru; Si incearca sa nu ai asteptari, sa nu te superi daca esti intampinat cu ostilitate sau neincredere sau nepasare in momentul in care incerci sa vorbesti despre tot ce am scris mai sus. Reflecteaza daca momentele impulsive de suparare au in spate si nemultumiri adunate din trecut care poate acum s-au adunat si nu mai au loc in sufletul tau; vorbeste despre toate aceste lucruri cu partenerul tau; -2 momente in care te-ai simtit implinit alaturi de partenerul tau; gandeste-te cum te-ai simtit in aceste momente, cat de fericit te fac aceste lucruri, gandeste-te la inceputurile relatiei voastre si incearca sa aduci in prezent amintiri frumoase din inceputurile relatiei voastre. Impartaseste si acest lucru cu partenerul de cuplu. Incearca sa-ti notezi pe hartie tot ce este prezentat mai sus, ca sa-ti fie mai usor de impartasit cu partenerul tau; Ziua 2: Azi incearca sa-ti surprinzi partenerul de cuplu cu lucruri marunte: o cafea langa care poti sa pui un biletel de genul “ iti multumesc ca esti langa mine zi de zi” sau “poate nu sunt perfect/a dar te iubesc” “cafea cu dragoste” sau orice alt mesaj, inclusiv ceva haios. Iesi putin din zona ta de confort. Joaca-te. Fii din nou in adolscenta macar pentru cateva ore; poate nu este partenerul tau asa cum ti-l doresti tu in prezent, dar ramai in zona amintirilor frumoase care va leaga, si cucereste -l in aceasta dimineata. Incearca sa nu-i faci absolut nici un repros toata ziua.Doar trimite-i poze cu tine si pupicuri si alte mesaje frumoase si neutre. Ziua 3: Adormiti tinandu-va in brate si faceti acelasi lucru cand va treziti, imbratisati-va si stati asa macar 5 minute. Reflecteaza la ceea ce simti dupa. Ziua 4: Azi incearca sa faci ceva doar pentru sufletul tau: du-te la un masaj de relaxare, iesi singur/a la o plimbare prin cartier, citeste o carte, acorda-ti o ora cel putin sa fii TU cel mai important lucru pentru tine. Invata sa te bucuri si de singuratate, si de lipsa partenerului tau. Regaseste-te. Mediteaza la viata ta, la ce ti-a oferit, la lucrurile bune si mai putin bune si gandeste-te ca tu dai sens si ai putere asupra prezentului. Ziua 5: Gatiti ceva impreuna, sau vedeti un film impreuna, faceti un lucru pe care nu-l faceti in general impreuna. Cauta impreuna cu partenerul tau o activitate care v-ar face placere amandurora. Ziua 6: Azi mergi cu reflectarea in zona relatiei tale; poti chiar sa-ti notezi pe hartie, in cazul in care iti doresti o schimbare de la partenerul de cuplu, cum ar fi pentru tine ca el sa nu se schimbe asa cum iti doresti tu, ce parti bune sunt inca in relatia voastra. Analizeaza diferenta intre cum erati acum 2,3 ani in spate si cum v-ati schimbat amandoi in acesti 2,3 ani. Sunt diferente la amandoi?Este doar o zi de reflectare. Cauta-ti timp liber si gandeste-te la tot ce am scris mai sus. Nu trebuie sa impartasesti cu partenerul. Ziua 7: Profita de aceasta zi. Nu
A fi indragostit part 2 – de reflectat
Asa cum am promis intr-o postare anterioara, revin cu teme de reflectare asupra relatiei de cuplu. Pornesc de la citate din aceeasi carte „ Eseuri de indragostit” – Alain de Botton: -dupa ce ati citit acest citat, unde zboara gandurile voastre? Incercati sa le canalizati spre zona de „a fi EU in relatia de cuplu”. Cei mai multi dintre noi, odata intrati intr-o relatie, mai ales in perioada de inceput, aluneca in capcana de a nu mai fi ei insisi si incep, fara sa-si dea seama, sa joace un rol; astfel reusim sa dezvoltam un dezechilbru intern, o incongruenta. Reflectati la faptul ca atata timp cat noi ne vedem intr-o lumina pozitiva si ne iubim asa cum suntem, imaginea noastra de sine va ramane bine consolidata si putem fi reali intr-o interactiune de cuplu. 2. „De obicei, in toate relatiile exista un moment marxist( momentul in care devine clar ca dragostea e impartasita) si felul in care este depasit depinde de echilibrul dintre iubirea de sine si ura de sine. Daca ura de sine preleveaza, atunci cel care a primit dragostea va declara ca persoana iubita( dintr-un pretext sau altul) nu este destul de buna pentru el( nu este destul de buna din cauza asocierii ei cu cineva nu destul de bun). Dar daca dragostea de sine are castig de cauza, ambii parteneri pot accepta faptul ca a-si vedea iubirea impartasita nu e un semn ca cel iubit nu este corespunzator, ci ca ei insasi s-au dovedit a fi demni sa fie iubiti.” 3. Cum ar fi daca am fi nevoiti sa nu mai fim NOI intr-o buna zi, daca partenerul nostru si-ar dori sa fim altfel, acest altfel implicand o proiectie, o imagine ideala? Intotdeauna cand vrem schimbari majore de la partenerul de cuplu, ar trebui sa ne indreptam spre noi, sa ne imaginam cum ar fi daca cineva ar pune aceeasi presiune pe noi? Si cum ar fi sa constientizam imperfectiunile nostre, impefectiunile partenerului, care poate au fost mereu acolo si sa incercam sa le integram in viata noastra atunci cand nu reusim sa facem schimbari? „Dragostea romantica nu poate fi virginala, ea vorbeste limba unui trup anume, e preocupata de unicitate, nu de generalitate. Este vorba despre faptul ca ma indragostesc de vecinul sau vecina A pentru ca el sau ea are un zambet, sau pistrui, sau ras, sau pareri, sau glezne pe care vecinul sau vecina B nu le are. Iisus a evitat aceasta problema spinoasa refuzand sa atribuie criterii iubirii, scapand astfel de mare parte din cruzimea iubirii. Pentru ca din cauza criteriilor dragostea devine dureroasa, pentru ca atunci cand incercam sa-l transformam pe vecinul A in vecinul B, sau pe vecinul B in B-ul idealizat pe care ni-l imaginaseram inainte de casatorie, atunci incep sa zboare pantofii si se dau divorturi. In aceasta prapastie dintre idealul imaginat si realitatea revelata de trecerea timpului se nasc nerabdarea, perfectionismul si in final intoleranta.” 4. Este oare umorul un indicator al iubirii? Se spune de multe ori ca umorul sanatos ne vindeca sufletul si ne opreste lacrimile. In relatia voastra cat de important este acest aspect? Ati observat ca poate fi un catalizator pentru unele situatii mai tensionate in cuplu? „Umorul inseamna ca nu mai era nevoie de o confruntare directa, puteam luneca usor peste ceea ce ne irita, exprimand o critica fara a fi nevoie sa o spunem („Prin gluma asta te informez ca urasc cutare lucru fara sa fie nevoie sa ti-o spun – iar prin rasul tau accepti critica”). Cand doi oameni nu mai reusesc sa transforme diferentele dintre ei in glume, e un semn ca au incetat sa se iubeasca( sau cel putin au incetat sa doreasca sa faca efortul care constituie 90% din iubire). Umorul captuseste zidurile iritarii dintre idealuri si realitate; in spatele fiecarei glume era un avertisment despre o diferenta , chiar despre o dezamagire, dar era o diferenta dezamorsata – si ca atare se putea trece peste ea fara sa fie nevoie de un pogrom.” 5. Incercati un exercitiu de imaginatie: daca partenerul ar fi o oglinda, un obiect in care va priviti; ce vedeti? Cum va vedeti? Ce simtiti? „Doar nu era intotdeauna sa fiu oglinda pentru Chloe. Spre deosebire de obiectul real, oglinda metaforica nu poate fi niciodata pasiva. Este o oglinda activa care trebuie sa gaseasca imaginea celuilalt, e o oglinda care cauta, incearca sa captureze dimensiunile unei forme in miscare, incredibila complexitate a caracterului altcuiva. Este o oglinda de mana, iar mana care o tine nu este una ferma, pentru ca are propriile interese si preocupari – imaginea pe care doresti sa o prinzi e cu adevarat cea reala? Ce vezi la ea? ii spune mintea oglinzii; Ce vrei sa vezi la ea?ii spune inima oglinzii. Pericolul confirmarii „eului” este ca avem nevoie de altii pentru a legitima existenta si prin urmare suntem la mila lor pentru a ni se atribui o identitate corecta. Daca, asa cum spune Stendhal, fara ceilalti nu avem caracter, atunci „celalalt” cu care impartim patul trebuie sa fie o oglinda priceputa – sau vom sfarsi prin a fi deformati. Ce se intampla daca suntem iubiti de cineva care face erori grosolane de intelegere, care ne refuza o fateta a noastra prin saracia empatiei sale? Sau, indoiala cea mai mare dintre toate: nu cumva ceilalti, prin definitie(pentru ca suprafata oglinzii nu e niciodata perfect neteda) ne distorsioneaza, fie in bine sau in rau?”
A fi indragostit part 1- de reflectat
Am citit recent o carte ( „ Eseuri de indragostit” – Alain de Botton) care a deschis pentru mine multe teme de reflectare in zona relatiei de cuplu, teme pe care o sa incerc sa le impartasesc cu voi prin cateva postari. Cartea este o poveste imbinata cu multe elemente de psihologie si filozofie. 1. Nu cred ca am analizat pana acum ideea de „nevoie de dragoste preexistenta”. Va provoc la a reflecta asupra acestui aspect: ne indragostim pentru ca am intalnit persoana potrivita sau ne indragostim pentru ca avem o nevoie de afectiune primara care isi cauta rezolvarea? Emotional, putem sa ne protejam mai mult, daca reusim sa ne cunoastem „in adancime”. „Prin fatalismul romantic evitam ideea de neimaginat ca nevoia de dragoste preexista intotdeauna iubirii noastre pentru cineva anume. Alegerea partenerului opereaza in mod necesar in limitele a ceea ce se intampla sa intalnim si, in conditiile unor limite diferite, ale unor zboruri diferite, ar fi putut sa nu fie deloc Chloe cea pe care s- o iubesc – lucru pe care nici nu-l puteam gandi acum, cand ea era cea pe care o iubeam. Greseala mea fusese sa confund destinul de a iubi cu destinul de a iubi pe cineva anume. Fusese greseala de a crede ca nu dragostea, ci Chloe, era inevitabila.” 2. O alta tema de reflectare: ce am regasit in persoana iubita care ne-a atras si ne-a facut sa ne indragostim, sa iubim? V-ati gandit ca poate proiectam in partenerul nostru un tablou ideal, fara imperfectiuni? si atunci cand ajungem sa le vedem le acceptam cu greu, asa cum ne acceptam cu greu si propriile imperfectiuni? Din nou, pentru sanatatea noastra emotionala este foarte important sa ne iubim pe noi cu tot ceea ce suntem, bune si rele, ca sa putem oferi iubire partenerului intr-o maniera reala, constructiva si echilibrata. „Orice act de a te indragosti implica (adaptand o vorba a lui Oscar Wilde) triumful sperantei asupra autocunoasterii. Ne indragostim sperand ca nu vom gasi in celalalt ceea ce stim ca se afla in noi – toata lasitatea, slabiciunea, lenea, necinstea, compromisul si pura prostie. Il Inconjuram pe cel ales cu un cordon de iubire si hotaram ca tot ceea ce se afla in interior va fi cumva scutit de defectele noastre si, ca atare, demn de iubire. Plasam in celalalt o perfectiune care pe noi ne eludeaza si prin unirea cu cel iubit speram ca intr-un fel sa pastram( impotriva evidentei autocunoasterii) o credinta precara in specia umana. De ce faptul ca am realizat toate acestea nu m-a impiedicat sa ma indragostesc? Pentru ca lipsa de logica si naivitatea dorintei mele nu depaseau nevoia mea de a crede. Cunoastem vidul pe care il putea umple iluzia romantica, cunoastem euforia de a descoperi ca cineva, oricine, este minunat. Cu mult inainte de a da ochii cu Chloe, trebuie sa fi avut nevoie sa gasesc in altcineva perfectiunea pe care n-o sesizasem niciodata in mine insumi.” Va urma.