Batranetea
Mi-as dori foarte mult sa reusim, fiecare dintre noi, sa privim persoanele in varsta cu mai mult respect, sa le vedem ca pe niste purtatoare fundamentale ale experientei, ale culturii. Sa nu le consideram inutile si sa ne bucuram ca inca exista, ca inca putem sa le cerem sfatul, ca inca putem sa aflam informatii din vremuri indepartate. Ar trebui sa ne dam seama ca in sufletul lor poate este un tumult de emotii; chiar daca multi batrani se simt tineri in adancul fiintei lor, corpul imbatranit ii face sa se simte nefolositori, inutili si astfel dezvolta destul de des stari de despresie si anxietate. Un citat reprezentativ pentru mine, care ma intristeaza, dar in acelasi timp imi da o briza de speranta ca se poate depasi aceasta stare: “Unul dintre cele mai dureroase momente din viata fiecarui om este cel in care isi da seama ca are mai mult timp in urma sa decat inaintea sa. Iar cand nu mai ai prea mult timp, trebuie sa gasesti lucruri pentru care sa merite sa traiesti. Amintirile, poate. Dupa-amiezi insorite, tinand de mana pe cineva. Mireasma bobocilor proaspat infloriti. Duminicile intr-o cafenea. Nepotii, poate. Omul gaseste o cale sa traiasca pentru viitorul altcuiva. “ – „Un barbat pe nume Ove” – Fredrik Backman . Recitind acest citat, eu personal imi readuc in prim plan ca prioritate, ajutarea persoanelor varstnice cunoscute de mine, sa-si geaseaca pe acel “cineva” sau pe acel “ceva” care sa-i faca sa se bucure de viata in continuare, sa simta ca mai au lucruri de oferit inca. O sa mai adaug cateva citate din „Despre inima si alte esee” – Andrei Plesu: „…batranetea e o aventura. Si ni se cer puterea, curajul si curiozitatea de a nu traversa aceasta aventura morocanosi, prost dispusi, ca si cum am sti cu certitudine ultima despre ce este vorba de fapt.” „Batranetea, la randul ei, poate fi varsta bolilor si a imputinarii, dar si varsta intelepciunii, a experientei, a prestigiului. Batranii azilurilor sunt tristi. Batranii cetatii sunt impunatori. Exista, asadar, o regalitate a batranetii, dupa cum exista o sclavie a ei.” Deasemenea este important felul cum abordam moartea. Indiferent de varsta, este important sa stam cu aceasta frica a noastra, a tuturor, frica de moarte, sa ne dam seama ce anume ne aduce neliniste si ce anume ne-ar face sa privim linia de finish a vietii cu mai putina teama; poate ajungem sa privim partea de final a vietii, batranetea, mai degraba cu curiozitate, cu seninatatea unei vieti traite frumos. O sa vin si aici cu cateva citate selectate din cartea „Calatoria catre sine – memoriile unui psihiatru” – Irvin D. Yalom: „Pierderea memoriei are totusi si o parte buna: uitand subiectul multor carti, imi ofer placerea de a le reciti.” „Iau foarte in serios ideea ca o viata traita bine, care nu lasa regrete adanci, face posibila o abordare mai senina a mortii.[…] Toate lecturile si experientele mele de viata m-au invatat cat de important este sa traiesti in asa fel incat sa nu mori incarcat de regrete. Am facut eforturi constiente, in ultimii ani, de a fi generos si bland cu toti oamenii care imi ies in cale, astfel ca ma apropii de nouzeci de ani cu un grad ridicat de impacare” Traiesc cu speranta ca vom fi din in ce in ce mai deschisi spre a privi batranetea cu mai putina teama si respingere; astfel vom reusi sa ne bucuram de libertatea oferita de pensionare, de timpul liber aferent ce poate fi alocat lucrurilor care ne fac placere cu adevarat chiar si atunci cand corpul nu mai este tanar, chiar si atunci cand ne lasa memoria,
Metaforele si psihoterapia
Psihoterapia reprezinta un proces de vindecare, bazat pe limbaj, in stransa legatura cu o comunicare eficienta intre client si terapeut. Metafora este o forma de limbaj, un mijloc de comunicare plin de creativitate si expresivitate, inlesnind procesul de schimbare al clientului venit in psihoterapie. Spre deosebire de alte forme de comunicare, metaforele sunt interactive, te indeamna ca interlocutor sa reflectezi si sa cauti sensul din spatele metaforei exprimate. Clientii gasesc metafore peste tot pentru a putea sa-si descrie si sa-si rezolve problemele. Stimuland imaginatia, metaforele trec de cele mai multe ori de rezistentele prezente in clientii veniti in cabinetul psihoterapeutului. Unele sentimente mai dureroase, care sunt cumva evitate in a a fi aduse in cadrul sedintelor, pot sa capete contur prin cuvinte metafore, prin povesti metafora. Richard Kopp, psiholog clinician in California si redactor colaborator la “Journal of Individual Psychology”, propune un ghid pentru investigarea si transformarea metaforelor create de client in cadrul sedintelor de psihoterapie; acest ghid cuprinde urmatorii pasi principali: – identificarea problemelor impreuna cu clientul; – constientizarea metaforelor referitoare la probleme folosite de-a lungul sedintelor de terapie; – investigarea metaforelor respective: trecerea de la general la individual si trecerea de la fapte la sentimente; – modificarea metaforelor referitoare la probleme prin investigarea metaforei ca imagine senzoriala si prin reflectarea sentimentelor asociate cu imaginea respectiva Exemplu: “ Terapeutul- cum simti aceasta “bomba cu ceas”? Clientul – este mai mult ca o senzatie de greutate cu care pot sa merg mai departe; nu mai este periculoasa ca in imaginea cu “bomba care ticai”, este mai mult ca o “bomba veche depozitata undeva”, care nu mai este pe punctul sa explodeze” – rezultatul vizat este modificarea povestii metafora ca in exemplul de mai sus si gasirea unor noi semnificatii mai usor de exprimat pentru client; acest lucru ajutand explorarea unor teritorii mai profunde. Metaforele in terapie ne ajuta sa fim noi insine si in acelasi timp ne permit sa exprimam lucruri pe care inca nu le putem accesa cu usurinta. Ar fi indicat sa fim mai curajosi si mai deschisi in exprimarea creativitatii in cabinet, fie ea sub forma unei metafore lingvistice, fie sub forma unui desen, etc.
Viata in doi
Citind o carte foarte interesanta despre viata de cuplu – “ Cele sapte principii ale unei casnicii fericite “ – John Gottman/Nan Silver si din experianta pe care am avut-o pana acum in cabinet, am sa vin cu cateva idei legate de viata in doi la care putem sa reflectam ori de cate ori avem nevoie: – cu cat un cuplu este mai inteligent emotional, cu atat cei doi reusesc mai bine sa se inteleaga, sa se pretuiasca si sa se respecte unul pe celalalt, relatia lor/casnicia devenind mai durabila; Ce presupune inteligenta emotionala in cuplu? O vedem prezenta in cuplurile care reusesc sa ramana axate pe lucrurile pozitive din relatia lor, indiferent de problemele aparute. Fiind vorba despre o abilitate, avem posibilitatea s-o cultivam, s-o exersam, s-o imbunatatim. Are la baza in primul rand nivelul de cunoastere intre parteneri si nivelul prieteniei dintre ei. Acest lucru presupune alocarea de timp pentru cuplu, pentru “noi doi”. In fiecare zi putem sa alocam macar 5 minute in care partenerul nostru sa fie centrul gandurilor noastre, sa ne gandim daca stim ce aspiratii are, ce-i place, care-i sunt fricile, ce-l face fericit sau nemultumit. Urmeaza partea de apreciere reciproca in cuplu; aici avem de reflectat la respectul pe care il primim de la partener si la respectul pe care il oferim noi, la cum exprimam recunostinta si aprecierea fata de partener. Ar trebui la sfarsitul fiecarei zile sa ne analizam relatia de cuplu si daca am avut o zi tensionata cu partenerul, sa ne gandim la motivele care ne-au facut sa-l alegem, sa reusim cumva sa punctam macar mental daca nu si verbal, cateva aspecte pozitive ale relatiei noastre. Rezolvarea problemelor in cuplu prezinta cateva caracteristici colerate cu inteligenta emotionala prezenta in acel cuplu: in primul rand partenerii realizeaza ca nu toate problemele pot fi rezolvate, ca nu doar unul dintre parteneri este vinovat; intotdeauna se cauta sa se discute constructiv pana se ajunge in punctul in care se gasesc aspectele care pot fi rezolvate, acceptarea celor care nu pot fi rezolvate si acceptarea celui de langa tine asa cum este, cu individualitatea lui. Parte integranta este si gasirea unui sens comun intr-un cuplu. Doua persoane diferite ajung sa traiasca alaturi una de alta. Ar trebui sa-si caute puncte comune zi de zi, sa-si dea seama ce-i leaga si unde se poate interactiona mai mult cu partenerul ca echipa. Toate aceste avand la baza un amalgam de prietenie si pasiune. – factorul determinat al satisfactiei privind sexul, romantismul si pasiunea din casnicie/relatie este datorat in proportie de 70% de calitatea relatiei de prietenie din cuplu; – persoanele casatorite traiesc mai mult cu 4-8 ani fata de cele necasatorite ( un lucru aratat de J. Gottman in lucrarea mai sus amintita, avan la baza decenii de cercetari care inca sunt in desfasurare). Nu orice cuplu casatorit se incadreaza aici. Trebuie sa existe si o relatie sanatoasa care sa ne aduca lucruri pozitive zi de zi, care sa ne multumeasca, astfel poate intradevar sa creasca speranta la viata. Un mediu ostil nu va avea acelasi rezultat. Desemenea aceasta afirmatie are rolul de a stimula increderea oamenilor in relatii, de a-si da o sansa intr-un cuplu, dar nu vrea sa fie vazuta ca un lucru negativ de catre persoanele singure.
5 provocari – exercitii de dezvoltare personala
Nu stiu cat de mult credeti in cartile de dezvoltare personala; eu cred ca pentru fiecare dintre noi exista o origine a atitudinii pozitive de zi cu zi si anumite exercitii, citate, carti, intamplari, oameni, trezesc sentimente si emotii pozitive in fiecare. Avand inspiratie cartea „50 de exercitii ca sa gandesti mereu pozitiv” – Philippe Auriol si Marie-Odile Vervisch, eu am sa va propun timp de o saptamana 5 provocari-exercitiu care ne intorc spre noi si ne fac sa facem pasi noi pe drumul cautarii de sine. Prima zi – „despre copilarie” Copilaria este acea perioada care ne influenteaza viata de adult si poate fi un izvor de energie pentru noi in momentele mai dificile. EXERCITIU 1: „Gasiti un moment in care sunteti singuri, linistiti; inchideti ochii si incercati sa va intoarceti in timp, in perioada cand erati copil, amintiti-va prietenii cu care va jucati, locurile de joaca, bunicii ; incercati sa aduceti din memorie in prezent imagini cat mai vii si mai colorate despre: cea mai veche amintire cu voi copii pe care vi-o puteti aduce aminte, mancarea preferata din copilarie, cea mai frumoasa amintire cu bunicii si cu parintii, primul cadou de la mos craciun, cei mai buni prieteni de la gradinita sau scoala generala, cea mai mare nazbatie pe care ati facut-o copil fiind si pe care o povestiti cu drag si acum, inceputurile scolii…axati-va pe tot ce e pozitiv in trecutul vostru si incarcati prezentul cu tot ce ati trait frumos acolo. Ganditi-va unde ati ajuns in prezent si fiti multumiti de amintirile bogate in emotii si sentimente pe care le aveti de mic copil.” Ziua 2 – „ identificarea emotiilor” Autentic inseamna sa fii in contact cu toate partile tale, incluzand partea emotionala. O emotie, fie ea pozitiva sau negativa, ar trebui sa fie constientizata, acceptata, exprimata. EXERCITIU 2: „ Aveti nevoie de o foaie si un pix. Pe parcursul zilei, scrieti pe foaie tot ceea ce recunoasteti ca emotie/stare afectiva aparuta in cursul zilei. Impartiti foaia in 2 coloane: emotii pozitive( bucurie, entuziasm, surpriza, etc) si emotii negative( teama, durere, dezamagire, etc). Deasemenea impartiti exercitiul pe 4 perioade: la birou, in familie, cu prietenii si cand sunteti singur. Este un exercitiu de reflectare care are menirea sa va intoarca spre partea emotionala, spre ceea ce simtiti fata de voi, fata de cei din jurul vostru. Ganditi-va la emotiile apasatoare, ce puteti face cu ele: le puteti impartasi? Le puteti exprima intr-un fel? Le puteti modela? ” Fiind prinsi in cotidianul de zi cu zi, am inceput sa alocam foarte putin timp acestui lucru si mergem din inertie cu emotii neintelese, cu emotii pe care le negam, cu emotii negative pentru care nu avem timp sa le studiem si sa le acceptam sau sa le schimbam. Daca o emotie este recunoscuta si analizata, atunci voi aveti putere asupra ei; nu va poate domina. Tine de exercitiu, de alocare timp pentru a sta cu tine si a reflecta zi de zi. Ziua 3 – „prezentul” Am vazut recent un film din care am retinut urmatoarea replica : „- raiul este aici langa noi, este ziua de azi, prezentul in care putem face orice ce doreste inima, il putem schimba cum vrem noi; avem aceasta mare libertate; pacat ca ne dam seama prea tarziu…” A putea lasa trecutul si viitorul intr-un plan secund pentru a face loc pe scena principala a prezentului si pentru a avea deschiderea necesara, este nevoie de modelarea permanenta a procesului de autocunoastere, este nevoie de vointa si echilibru emotional. „Pentru a trai clipa avem nevoie de toate simturile treze” EXERCITIU 3: „In momentul in care simtiti ca va proiectati prea mult intr-un viitor incert sau deveniti prea melancolici pentru momente trecute pe care nu le mai puteti schimba, eventual doar sa le acceptati, va propun 10 minute de reflectare asupra simturilor, astfel: – incepeti cu ochii, vederea, incercati sa observati cu atentie tot ce va inconjoara, culori, obiecte, oameni, analizati si treziti spiritul de observatie pentru a va ancora in prezentul pe care il traiti; – pentru auz, incercati sa dati mai mult timp persoanelor care vorbesc cu voi, puneti-va in locul lor, ascultati fara sa interveniti, puneti accentul pe informatia auzita, mai mult decat pe nevoia dumneavostra din acel moment; – simtul tactil: indreptati-va atentia spre tot ce atingeti, tastatura, pixul, scaunul, fiti in contact cu hainele care va ating pielea, analizati materialul din care sunt facute, cum simtiti contactul cu pamantul pe care calcati?…; – pentru miros: cautati sa adulmecati aromele din jurul dumneavostra, parfumuri, pomi infloriti, mirosul de cafea; – gustul: incercati sa beti sau mancati orice aveti la indemana, dar sa fiti foarte atenti la gust, daca va place mult, de ce va place mult…” Toate acestea trebuie sa va transpuna intr-un prezent real asupra caruia dumneavostra aveti toata puterea. Umpleti acest prezent cu lucrurile care va plac, cu oameni frumosi, cu momente linistite si placute chiar daca este vorba doar de a te bucura de o cafea ,de a asculta melodia preferata la casti sau de a citi o carte frumoasa. Traiti in prezent! Ziua 4 -” stima de sine” Pentru ca imaginea de sine sa fie valorificata in sens pozitiv avem in vedere urmatoarele 3 aspecte: faptul de a va simti important, de a va simti competent si de a putea fi iubit. Este important sa ne cunoastem, sa ne asumam defectele si sa ne valorizam cat putem de mult calitatile. EXERCITIU 4: 1.Mai intai faceti o lista cu 3 momente recente din viata voastra in care v-ati simtit important. Reflectati dupa, la ce au in comun cele 3 situatii de viata si notati calitatile personale care v-au ajutat. 2.Faceti o lista cu recompense personale ( ex: cadou, iesire in oras cu prietenii, cina romantica, excursie) si pastrati lista pentru a le bifa in momentele mai grele din viata in care veti reusi sa fiti competent, cu incredere in fortele proprii si pozitivi. 3. Alegeti 3 persoane importante din viata dumneavostra si notati-va pentru fiecare
Adictia – intre tulburare cronica a creierului si problema psihocomportamentala
Experti in domeniul neurostiintei, dintre cei care au aratat ca dependentele afecteaza circuitul de recompensa al creierului, au asociat amintirile privind experiente anterioare cu mancare, sex, alcool, jocuri de noroc si droguri, cu declansarea poftei pentru mai multe manifestari adictive si cu goana neintrerupta si de neinteles pentru a obtine noi recompense. Deasemenea s-au dus foarte mult in sfera considerarii adictiei ca fiind o problema cerebrala, avand legatura cu creierul in mai mare masura decat cu problemele emotionale si psihologice. Eu personal, in urma experientei acumulate pana in prezent in activitatea de psihoterapie, consider ca un numar mare de adictii prezinta schimbari majore pozitive in urma unui proces psihoterapeutic. Si cat timp traiesti in plan real acest proces, crezi in el si in omul din fata ta, rezultatele apar mai devreme sau mai tarziu. Oricum voi in ramane in contact cu toate informatiile documentate stiintific ce apar pentru varianta adictie = boala la nivel neurologic, ceea ce ar inversa raportul intre distorsionarea gandirii, emotiilor si perceptiilor provocata de adictii versus boala care distorsioneaza personalitatea la nivel psihologic. Adictiile sunt prezente in viata noastra de zi cu zi, afectand o mare parte dintre noi. Adictia fiind o dependenta in lipsa careia persoana traieste un discomfort major asociat cu stari de frustrare. In psihoterapie se poate lucra cu aceasta stare de frustrare, clientul poate sa ajunga in punctul in care intelege necesitatea frustrarii, o constientizeaza si o accepta, astfel ii da un caracter adaptativ si face un pas important pe drumul dezvoltarii personale. Totul se coreleaza cu istoricul dezvoltarii fiecarui client, de la primele etape ale dezvoltarii pana in prezent. Radacina unei adictii/ a unui comportament dependent isi are de cele mai multe ori radacina in copilarie, in relatia directa cu parintii, acestia fiind persoanele de referinta pentru copil in dezvoltarea lui timpurie. Se coreleaza si cu dinamica sociala si familiala, si cu fluxul informational care este prezent in societate in care traim, care este una de consum. Prin sedintele de psihoterapie urmaresc in primul rand modul de formare al adictiilor, stilul de viata al clientului, modul de a stabili relatii cu familia si cu cei din jur, gradul de constientizare al clientului cu privire la adictia prezenta in viata lui. Trebuie fructificata constientizarea problemei de catre client prin identificarea resurselor disponibile, cum ar fi creativitatea care se poate constitui intr-o adevarata resursa viabila prin repozitionarea nevoii de a fi in control, prin exteriorizarea si intelegerea emotiilor propri. Carl Rogers a sustinut că niciodată nu este prea târziu ca o persoană să-şi valorifice potenţialul de care dispune, acesta fiind unul dintre motivele pentru care am ales aceasta abordare centrata pe client.
Cartile si viata interioara
De cele mai multe ori o carte ne transpune intr-o lume imaginara unde avem cu adevarat timp pentru noi, o lume in care putem sa fim eroi cu puteri supranaturale, in care suntem liberi sa zburam si sa transpunem un vis. O carte buna ne aduce surse noi de energie, sunt un instrument al dezvoltarii personale continue, trebuie doar sa ne facem timp pentru asta si sa stim sa dozam sanatos raportul dintre realitatea in care traim si lumea creata prin citit. Acesta este un articol pe care il postez cu citate, selectie personala din cartile care “mi-au trecut pragul”: Incep cu unul din citatele mele preferate din cartea” Ce ne spunem cand nu ne vorbim” –Chris Simion : „Aripile noastre se zbat pana cat de sus indraznim sa zburam. Infinitul nu are paznici. Nu exista limita in sine. Exista frica, o frica acuta de zbor, caci „omul este o pasare cu rau de inaltime” continuam cu inca cateva mici pasaje din aceasi carte: “Nimeni in afara de tine nu te cunoaste mai bine. Nimeni nu are de unde sa stie ce te doare si ce nu te doare. Poate, daca ai noroc, sa te intuiasca, dar atat. Si totusi, nu poate sa stie daca acolo unde el calca e carare de munte printre stanci, printre flori sau printre lacrimi.” “Omul se cunoaste adanc prin cel mai subtil dans al sufletului si al spiritului sau. Atunci cand iubesti[…] acel om se arata in goliciunea lui, se dezbraca si te lasa sa existi in el, te lasa sa cauti in el.[…] Ori il lasi sa traiasca in tine cu totul, ori il opresti la usa sufletului si te dezminti. Iubirea nu inseamnca sa ceri unui om sa se schimbe, ci sa-l determini sa se schimbe singur, sa aiba nevoie sa se schimbe, sa simta necesara schimbarea.” “Daca nu vrei sa sufoci iubirea, las-o sa zboare fara sa-i dai directie[..] Zborul inalt nu se cere, se simte…” “Daca ma inseli, vreau sa stiu. N-as alege sa ma minti. As alege sa stiu ca nu te-ai multumit cu ceea ce ai. Nu te-as putea ierta imediat. Orgoliul m-ar impinge sa ma razbun, sa te ranesc. Dar daca ce e in suflet depaseste orgoliul, revin la tine curand.[..] Nu am de ce sa fiu spionul tau. Daca alegi sa minti, te minti in primul rand pe tine. Nu vad de ce nu mi-ai spus direct: vreau sa traiesc asta. Ce as putea eu sa-ti fac? Sa te opresc? Cum? Daca vrei cu adevarat sa traiesti ceva, traiesti si peste mine, si peste ce te-as ruga eu. Daca vrei sa te opresti, o faci tot pentru ca vrei tu[…]pentru ca voiajul nostru este puternic decat satisfactia unei croaziere temporare.” ” Paradoxul iubirii” – Pascal Bruckner : ” […] Iata-ne supusi astazi, barbat si femeie, unei exigente contradictorii: sa iubesti cu pasiune, daca e posibil sa fii iubit la fel, si sa ramai totodata autonom […] De unde si aceasta spaima a cuplurilor moderne, in care cei doi se cauta, fug unul de celalalt, acest balet de angajamente pasionale si retrageri precipitate.[…] Iubirea este o aventura de care nu vrem sa ne lipsim, cu conditia ca ea sa nu ne lipseasca de nici o alta aventura. Pe scurt, ca niste copii mari, vrem totul si chiar si contrariul acestui tot: vrem sa ramanem legati fara sa fim atasati de nimeni….” “Hotul de umbre” – Marc Levy: “Un proverb chinezesc spune ca un om politicos nu calca pe umbra vecinului sau […] ” “In viata ta sunt doar o umbra; intr-a mea, tu esti mult mai mult decat atat, iar asta ma doare. De ce m-ai lasat sa intru in viata ta , daca pentru tine sunt doar o simpla vizitatoare?M am gandit de sute de ori sa te parasesc, dar nu reusesc de una singura. De aceea, iti cer un serviciu: fa o tu pentru amandoi, ori – daca vei considera ca vom putea impartasi ceva, fie chiar si pentru un timp, – hai sa ne oferim posibilitatea de a trai aceasta poveste…” “Exista unele lucruri marunte pe care le lasi in urma ta, clipe de viata ancorate in colbul timpului. Poti incerca sa le ignori, dar aceste mici nimicuri puse cap la cap alcatuiesc un lant care te leaga de trecut”. “Manuscrisul gasit la Accra” – Paulo Coelho ” Fara singuratate iubirea nu va ramane mult timp langa tine; pentru ca iubirea are nevoie de odihna[…] Singuratatea nu este lipsa iubirii , ci completarea ei. Singuratatea nu inseamna lipsa companiei, ci clipa cand sufletul nostru are libertatea sa stea de vorba cu noi insine si sa ne ajute sa hotaram cursul vietilor noastre[…] cine nu este niciodata singur nu se mai cunoaste pe sine […] faptul de a descoperi cine suntem ne va sili sa recunoastem ca putem merge dincolo de tot ce stim …” „Plansul lui Nietzsche” – Irvin D. Yalom „Am fost o singura data in viata atat de apropiati incat nimic nu mai putea sa stanjeneasca prietenia, fratia noastra, si nu mai ramasese intre noi decat o punte minuscula. In clipa in care te pregateai sa pasesti pe ea, te-am intrebat: <<Vrei sa treci puntea ca sa vii la mine?>> – dar n-ai mai vrut, si cand te-am mai rugat inca o data ai tacut. De atunci s-au pravalit intre noi munti si suvoaie navalnice si tot ceea ce desparte si instraineaza si, chiar daca am vrea sa ne regasim, n-am mai putea. Dar cand iti amintesti de acea punte mica, nu mai gasesti cuvinte – doar suspine si uimiri”. „Cineva este gata sa traverseze puntea – adica sa se apropie de celalalt – cand cel de-al doilea il invita sa faca exact ceea ce isi propusese. Atunci primul nu poate face pasul pentru ca acum ar parea ca se supune celuilalt – puterea fiind, se pare, un obstacol in procesul de apropiere.” „… „Trebuie sa ai in tine haos si frenezie pentru a da nastere unei stele care danseaza” „…stiu cum
Despre congruenta
Congruenţa este pentru mine un “endless road”; face parte din procesul fiecaruia de dezvoltare persoanală, proces care nu are limite în timp; nu văd un capăt pentru schimbare, armonie între interior şi exterior. Un mic exemplu: uneori, când am considerat că am ajuns într-un punct de echilibru maxim, în care m-am simţit UN ÎNTREG, în care m-am văzut o persoană congruentă, mi-am dat seama ca înca mai am lucruri de descoperit despre mine. Consider că există parţi în noi care vor ieşi la iveală în anumite contexte sau în faţa anumitor persoane , parţi care uneori nu sunt pe deplin constientizate şi stau pitite în interiorul nostru din diverse motive ca de exemplu ruşine, teama de a fi judecat, etc, parţi care intra în conflict la un moment dat şi atunci este foarte important să auzim semnalul de alarmă, să ne dăm seama ca ne-am abatut de la acest drum al congruenţei şi să-l regăsim, să ne regăsim.
Despre copilarie, atasament, relatii emotionale …
Cred ca multi dintre noi avem/am avut bunici, sau ajungem din cand in cand in vizita la casa bunicilor sau in locurile copilariei noastre. Este locul cel mai prielnic pentru a ne intoarce spre copilarie, spre acea perioada din viata noastra unde a inceput sa capete contur omul matur de astazi. In primele luni de la nastere se pun bazele atasamentului fata de persoana care are grija de noi, atasament ce va constitui baza tuturor relatiilor emotionale viitoare. Pentru multi dintre noi atasamentul primar s-a organizat in jurul parintilor si in jurul bunicilor. Am intalnit in experienta mea de pana acum cazuri de tulburari emotionale si cognitive care isi au originea in tulburarile de atasament din copilarie aparute ca reacție la incapacitatea părinților de a-i satisface copilului nevoile de confort, siguranță și liniște emoțională. Am sa vorbesc putin si din experienta mea personala; am avut patru bunici care m-au crescut cu toata dragostea din lume, am doi parinti care ma iubesc neconditionat si ar face totul ca sa ma vada fericita, cu toate acestea, poate din lipsa de experienta, poate din prea multa dragoste, aceste persoane semnificative din copilaria mea timpurie, nu au stiut sa-mi arate toata aceasta avalansa de emotii pozitive si de iubire ce a existat inauntrul lor, si am avut perioade cand nu m-am simtit iubita, copil fiind. Cum a influentat acest lucru persoana matura care scrie acum aceste randuri? Am internalizat acest tipar emotional si am ajuns cu greu sa reusesc sa arat afectiune persoanelor dragi din viata mea, partea de comunicare directa a sentimentelor fiind mai greu de accesat, chiar daca sentimentele mele cumva s-au transmis dincolo de cuvinte. Multi dintre noi negam sau poate chiar nu vedem in interiorul nostru atat de adanc incat sa constientizam micile fisuri pe care le avem inca de la varste fragede. Eu am avut un mare atu in specializarea aleasa, psihologia; dezvoltarea mea personala, a mers mana in mana cu studierea acestui domeniu vast si cu procesul de formare in psihoterapie. Cheile sunt intotdeauna in mana noastra. Trebuie doar sa descoperim usile ce trebuie deschise, pentru a ajunge sa facem pasi importanti pe drumul fiecaruia de dezvoltare personala, de autodescoperire, de autenticitate. Si o sa revin putin la copilarie… Este o perioada spre care ne indreptam mai mereu cu regret, melancolie, tristete pentru ca multe persoane nu mai sunt poate printre noi, pentru ca timpul trece, dar exista si bucurie printre toate aceste sentimente. Oare nu ne apare mereu un zambet pe fata cand ne gandim la nebuniile pe care le faceam cand eram mici? Nu avem oare fiecare dintre noi in interiorul nostru un copil rebel, fericit, fara griji, uneori trist, care isi doreste sa fie vazut si el din cand in cand pentru ca e parte din noi. Ei bine, eu as sfatui pe toata lumea sa-si gaseasca timp sa lase acel copil sa zburde, sa alerge, sa fie si vesel si trist, sa fie el… Nu e niciodata prea tarziu sa-i oferim intelegere, dragoste, iubire. Consider o adevarata terapie, incarcarea cu emotii pozitive prin intermediul amintirilor frumoase; trecutul fiecarei persoane poate fi o sursa motivationala