DOLIUL – Intelegerea pierderii si resurse pentru traversarea procesului de vindecare emotionala
Pierderea unei persoane dragi reprezinta una dintre cele mai dificile experiente emotionale prin care poate trece un om. Indiferent daca vorbim despre pierderea unui partener, a unui parinte, copil, prieten apropiat sau a oricarei persoane cu o importanta emotionala profunda, momentul pierderii produce o reorganizare majora a vietii interioare. Doliul nu este o boala si nici un semn de slabiciune psihica. Este un proces firesc, prin care psihicul incearca sa integreze absenta unei persoane importante si impactul emotional pe care aceasta absenta il produce. De multe ori, oamenii se sperie de intensitatea trairilor pe care le experimenteaza dupa o pierdere: plans frecvent, anxietate, agitatie, gol interior, furie, vinovatie, senzatia ca „nu mai sunt ei”, lipsa de sens, oboseala extrema, dificultatea de a functiona normal.Toate acestea pot face parte din procesul firesc al doliului. Un aspect important este faptul ca doliul nu se manifesta la fel pentru toti oamenii. Fiecare persoana are propria structura emotionala, propria istorie de viata, propriile mecanisme de adaptare si propriul ritm de integrare a pierderii. Nu exista o modalitate „corecta” de a trai durerea.Nu exista un termen universal pana la care „ar trebui sa iti revii”. Si nu exista o forma standard a vindecarii emotionale. Pentru unele persoane, durerea este exprimata intens si vizibil. Pentru altele, aceasta este traita mai interiorizat, prin retragere, amortire emotionala sau suprainvestire in activitati cotidiene. Toate acestea pot reprezenta modalitati prin care psihicul incearca sa faca fata unei realitati foarte greu de integrat. Ce se intampla psihologic dupa o pierdere In primele zile sau saptamani dupa pierdere, multe persoane descriu o stare de soc emotional. Exista senzatia ca ceea ce s-a intamplat „nu poate fi real”, ca mintea nu reuseste sa proceseze complet evenimentul.Pot aparea: Uneori oamenii continua sa astepte mesajul persoanei pierdute, au impresia ca o aud in casa sau ca urmeaza sa intre pe usa. Aceste experiente pot speria, insa ele sunt frecvent intalnite in doliu si nu inseamna automat pierderea contactului cu realitatea. Ulterior, incepe confruntarea emotionala cu absenta. Este etapa in care durerea devine mai constienta si apar emotiile specifice pierderii: Pentru multe persoane, aceasta etapa este cea mai dificila, deoarece incepe constientizarea faptului ca viata nu va mai reveni la forma pe care o avea inainte. Doliul nu este un proces liniar Una dintre cele mai importante idei de inteles este faptul ca doliul nu evolueaza liniar. Foarte multi oameni cred ca „ar trebui” sa treaca prin anumite etape clare si apoi sa ajunga la acceptare. In realitate, procesul este mult mai complex. O persoana poate: Aceste fluctuatii nu inseamna regres. Ele fac parte din modul natural in care psihicul incearca sa reorganizeze realitatea dupa pierdere. Durerea nu dispare brusc. Ea se transforma treptat. De cele mai multe ori, tristetea intensa si dezorganizatoare se aseaza in timp si poate deveni nostalgie, dor integrat si o relatie interioara diferita cu persoana pierduta. Cele 5 etape ale durerii – modelul Kubler-Ross: Modelul Kubler-Ross este unul dintre cele mai cunoscute modele explicative ale doliului. Acesta descrie cinci stari emotionale care pot aparea in procesul pierderii. Este important de retinut ca aceste etape: 1. Negarea si izolarea In aceasta etapa, psihicul incearca sa se protejeze de impactul emotional foarte mare al pierderii. Persoana poate avea senzatia: ca „nu este adevarat”, ca totul pare ireal, ca nu poate vorbi despre ce s-a intamplat. Uneori apare retragerea sociala si evitarea contactului emotional cu ceilalti. 2. Furia Aici apar frecvent: Furia poate speria persoana, dar ea reprezinta adesea o reactie fireasca la neputinta. 3. Negocierea Persoana incearca sa gaseasca explicatii sau variante imaginare prin care situatia ar fi putut fi evitata: Este o incercare a psihicului de a recapata iluzia controlului. 4. Depresia Aici apare contactul profund cu realitatea pierderii: Este o etapa in care persoana constientizeaza profund absenta si impactul acesteia asupra vietii sale. 5. Acceptarea Acceptarea nu inseamna uitare si nici lipsa durerii. Inseamna: Cele 14 dimensiuni ale doliului Dincolo de etapele clasice, doliul poate fi inteles ca un proces multidimensional, in care coexistă simultan mai multe stari emotionale si psihice. 1. Dorul = reprezinta una dintre cele mai profunde dimensiuni ale doliului. Nu este doar lipsa persoanei, ci dorinta de reconectare cu legatura pierduta. 2. Furia = poate aparea ca reactie la neputinta si la imposibilitatea de a schimba realitatea. 3. Vinovatia = multe persoane isi reproseaza lucruri pe care nu le-au facut,cuvinte nespuse,conflicte nerezolvate; de multe ori, aceasta vinovatie nu este rationala, dar este emotional foarte intensa. 4. Rusinea = uneori oamenii simt rusine pentru intensitatea durerii,pentru faptul ca nu „functioneaza normal”,pentru ca au momente in care se simt bine. 5.Protestul = refuzul interior de a accepta pierderea:„Nu trebuia sa se intample.” 6. Confuzia = pierderea poate destabiliza profund perceptia asupra vietii si viitorului. 7. Amortirea afectiva = uneori persoana nu mai simte aproape nimic. Aceasta nu inseamna lipsa iubirii, ci poate reprezenta un mecanism de protectie psihica. 8. Dezorganizarea = rutinele simple devin dificile:somnul,alimentatia,organizarea zilei,concentrarea. 9. Anxietatea de separare = poate aparea teama intensa de a pierde si alte persoane apropiate. 10. Anxietatea de moarte = pierderea ne confrunta inevitabil cu propria vulnerabilitate si cu limitele controlului. 11. Fragilizarea identitara = persoana se poate intreba: „Cine sunt eu acum fara el/fara ea?”Mai ales in relatiile foarte apropiate, identitatea personala este profund afectata. 12. Dificultatile de simbolizare = uneori durerea este atat de mare incat nu poate fi pusa in cuvinte. 13. Nevoia de a pastra legatura = multe persoane continua sa vorbeasca in gand cu persoana pierduta,sa pastreze obiecte,sa revada poze,sa mentina ritualuri.Acest lucru poate face parte din procesul firesc al integrarii. 14. Reconfigurarea investitiei afective = in timp, psihicul incepe treptat sa reinvesteasca energie emotionala in prezent, relatii, activitati si viitor.Aceasta nu inseamna tradare sau uitare. Legatura emotionala cu persoana pierduta poate continua sa existe. Resursele in procesul de doliu In doliu, foarte multe persoane spun: Cu toate acestea, resursele psihice nu dispar complet. Accesul la ele devine doar mult mai dificil din cauza intensitatii durerii. Resursele apar adesea in forme foarte fragile: Aceste lucruri nu
Ce are in spate un shopping excesiv?
Lipsa de control în cheltuirea banilor poate fi legata de mai multe cauze psihologice sau emotionale, care, adesea, se combina si se manifesta diferit în functie de individ. Iata câteva dintre posibilele probleme psihologice din spatele acestui comportament: Când si cum poate fi de ajutor psihoterapia Psihoterapia poate fi de mare ajutor pentru a identifica si a lucra cu problemele din spatele acestui comportament, prin metode de: In terapie gasesti acel spatiu unde nu vei fi judecat, unde poti sa te aduci cu totul si sa iti dai voie sa explorezi acest timp de comportament in liniste, fara presiune, in ritmul tau. Pe langa insotirea in zona de explorare si constientizare, un terapeut iti poate oferi o perspectiva structurata si tehnici de întelegere si gestionare a acestui comportament. Iata câteva tehnici utile pentru autocontrol si gestionarea impulsurilor, care pot ajuta în a lua decizii mai constiente si controlate: Aplicarea acestor tehnici poate fi un exercitiu constant, iar combinatia lor poate creste treptat capacitatea de autocontrol si reduce comportamentele impulsive.
EU si TU – relatia de cuplu – provocari si teme de reflectare
In cuplu partenerii ar trebui sa se respecte reciproc; aici avem de reflectat la respectul pe care il primim de la partener si la respectul pe care il oferim noi, la cum exprimam recunostinta si aprecierea fata de partener. Putem sa acordam cateva minute in fiecare zi pentru a analiza relatia noastra de cuplu; daca am avut o zi tensionata cu partenerul, sa incercam cumva sa punctam macar mental, daca nu si verbal, cateva aspecte pozitive ale relatiei noastre. Daca am avut o zi linistita in cuplu, sa reflectam la faptul ca ar putea toate zilele sa fie la fel, sa ne dam seama ce a adus liniste in aceasta zi si sa incercam sa pastram elementele respective. Rezolvarea problemelor in cuplu prezinta cateva caracteristici corelate cu inteligenta emotionala prezenta in acel cuplu: in primul rand partenerii realizeaza ca nu toate problemele pot fi rezolvate, ca nu doar unul dintre parteneri este vinovat; intotdeauna se cauta sa se discute constructiv pana se ajunge in punctul in care se gasesc aspectele care pot fi rezolvate, acceptarea celor care nu pot fi rezolvate si acceptarea celui de langa tine asa cum este, cu individualitatea lui. Daca reusim macar o saptamana sa ne prioritizam partenerul de viata, acest lucru presupune ca il respectam si sa avem incredere in relatia cladita impreuna. O relatie echilibrata si de lunga durata, necesita timp, rabdare si o comunicare eficienta intre parteneri. In practica, suntem mereu pe fuga, prinsi in rutina ca intr-un carusel care nu se mai opreste, nu avem timp de a comunica mai mult, nu avem timp sa vedem nevoile partenerului, nu suntem dispusi sa avem rabdare sa construim, ne dorim totul de-a gata…acum, nu maine.Daca reusim macar o saptamana sa coboram din acest carusel, sa fim atenti la nevoile noastre , dar si la nevoile partenerului, sa ne dam seama ca nu este indicat sa incercam sa schimbam persoana de langa noi, schimbarea trebuie sa vina din interiorul persoanei, atunci poate exista deschidere mai mare spre o comunicare constructiva. Teme de reflectare/activitati in 2: putem lua aceasta saptamana ca un experiment, ca un exercitiu de a iesi din cotidian si rutina si de a analiza sentimentele traite in aceasta perioada: Ziua 1 : Critica, tonul folosit cand exprimam nemultumiri, jigniri sau vocea ridicata, toate acestea conduc in general la situatii conflictuale in orice cuplu. Vorbele pot sa doara la fel de mult ca orice forma de violenta fizica. Este foarte important cum ne comportam cu partenerul in timpul momentelor tensionate in cuplu. Gandeste-te la aceste aspecte si noteaza-ti pe o foaie : -2 momente recente in care ai simtit ca ti-ai suparat partenerul; gandeste-te de ce ai ajuns in acel punct, cum ai fi putut sa eviti momentul tensionat, cum ai putea pe viitor sa gestionezi mai bine o situatie asemanatoare; dupa ce te-ai gandit la aceste lucru, comunica-le partenerului si daca simti ca-ti pare rau pentru orice ai fi zis la suparare, poate este si momentul in care sa-i transmiti acest lucru; Si incearca sa nu ai asteptari, sa nu te superi daca esti intampinat cu ostilitate sau neincredere sau nepasare in momentul in care incerci sa vorbesti despre tot ce am scris mai sus. Reflecteaza daca momentele impulsive de suparare au in spate si nemultumiri adunate din trecut care poate acum s-au adunat si nu mai au loc in sufletul tau; vorbeste despre toate aceste lucruri cu partenerul tau; -2 momente in care te-ai simtit implinit alaturi de partenerul tau; gandeste-te cum te-ai simtit in aceste momente, cat de fericit te fac aceste lucruri, gandeste-te la inceputurile relatiei voastre si incearca sa aduci in prezent amintiri frumoase din inceputurile relatiei voastre. Impartaseste si acest lucru cu partenerul de cuplu. Incearca sa-ti notezi pe hartie tot ce este prezentat mai sus, ca sa-ti fie mai usor de impartasit cu partenerul tau; Ziua 2: Azi incearca sa-ti surprinzi partenerul de cuplu cu lucruri marunte: o cafea langa care poti sa pui un biletel de genul “ iti multumesc ca esti langa mine zi de zi” sau “poate nu sunt perfect/a dar te iubesc” “cafea cu dragoste” sau orice alt mesaj, inclusiv ceva haios. Iesi putin din zona ta de confort. Joaca-te. Fii din nou in adolscenta macar pentru cateva ore; poate nu este partenerul tau asa cum ti-l doresti tu in prezent, dar ramai in zona amintirilor frumoase care va leaga, si cucereste -l in aceasta dimineata. Incearca sa nu-i faci absolut nici un repros toata ziua.Doar trimite-i poze cu tine si pupicuri si alte mesaje frumoase si neutre. Ziua 3: Adormiti tinandu-va in brate si faceti acelasi lucru cand va treziti, imbratisati-va si stati asa macar 5 minute. Reflecteaza la ceea ce simti dupa. Ziua 4: Azi incearca sa faci ceva doar pentru sufletul tau: du-te la un masaj de relaxare, iesi singur/a la o plimbare prin cartier, citeste o carte, acorda-ti o ora cel putin sa fii TU cel mai important lucru pentru tine. Invata sa te bucuri si de singuratate, si de lipsa partenerului tau. Regaseste-te. Mediteaza la viata ta, la ce ti-a oferit, la lucrurile bune si mai putin bune si gandeste-te ca tu dai sens si ai putere asupra prezentului. Ziua 5: Gatiti ceva impreuna, sau vedeti un film impreuna, faceti un lucru pe care nu-l faceti in general impreuna. Cauta impreuna cu partenerul tau o activitate care v-ar face placere amandurora. Ziua 6: Azi mergi cu reflectarea in zona relatiei tale; poti chiar sa-ti notezi pe hartie, in cazul in care iti doresti o schimbare de la partenerul de cuplu, cum ar fi pentru tine ca el sa nu se schimbe asa cum iti doresti tu, ce parti bune sunt inca in relatia voastra. Analizeaza diferenta intre cum erati acum 2,3 ani in spate si cum v-ati schimbat amandoi in acesti 2,3 ani. Sunt diferente la amandoi?Este doar o zi de reflectare. Cauta-ti timp liber si gandeste-te la tot ce am scris mai sus. Nu trebuie sa impartasesti cu partenerul. Ziua 7: Profita de aceasta zi. Nu
A fi indragostit part 2 – de reflectat
Asa cum am promis intr-o postare anterioara, revin cu teme de reflectare asupra relatiei de cuplu. Pornesc de la citate din aceeasi carte „ Eseuri de indragostit” – Alain de Botton: -dupa ce ati citit acest citat, unde zboara gandurile voastre? Incercati sa le canalizati spre zona de „a fi EU in relatia de cuplu”. Cei mai multi dintre noi, odata intrati intr-o relatie, mai ales in perioada de inceput, aluneca in capcana de a nu mai fi ei insisi si incep, fara sa-si dea seama, sa joace un rol; astfel reusim sa dezvoltam un dezechilbru intern, o incongruenta. Reflectati la faptul ca atata timp cat noi ne vedem intr-o lumina pozitiva si ne iubim asa cum suntem, imaginea noastra de sine va ramane bine consolidata si putem fi reali intr-o interactiune de cuplu. 2. „De obicei, in toate relatiile exista un moment marxist( momentul in care devine clar ca dragostea e impartasita) si felul in care este depasit depinde de echilibrul dintre iubirea de sine si ura de sine. Daca ura de sine preleveaza, atunci cel care a primit dragostea va declara ca persoana iubita( dintr-un pretext sau altul) nu este destul de buna pentru el( nu este destul de buna din cauza asocierii ei cu cineva nu destul de bun). Dar daca dragostea de sine are castig de cauza, ambii parteneri pot accepta faptul ca a-si vedea iubirea impartasita nu e un semn ca cel iubit nu este corespunzator, ci ca ei insasi s-au dovedit a fi demni sa fie iubiti.” 3. Cum ar fi daca am fi nevoiti sa nu mai fim NOI intr-o buna zi, daca partenerul nostru si-ar dori sa fim altfel, acest altfel implicand o proiectie, o imagine ideala? Intotdeauna cand vrem schimbari majore de la partenerul de cuplu, ar trebui sa ne indreptam spre noi, sa ne imaginam cum ar fi daca cineva ar pune aceeasi presiune pe noi? Si cum ar fi sa constientizam imperfectiunile nostre, impefectiunile partenerului, care poate au fost mereu acolo si sa incercam sa le integram in viata noastra atunci cand nu reusim sa facem schimbari? „Dragostea romantica nu poate fi virginala, ea vorbeste limba unui trup anume, e preocupata de unicitate, nu de generalitate. Este vorba despre faptul ca ma indragostesc de vecinul sau vecina A pentru ca el sau ea are un zambet, sau pistrui, sau ras, sau pareri, sau glezne pe care vecinul sau vecina B nu le are. Iisus a evitat aceasta problema spinoasa refuzand sa atribuie criterii iubirii, scapand astfel de mare parte din cruzimea iubirii. Pentru ca din cauza criteriilor dragostea devine dureroasa, pentru ca atunci cand incercam sa-l transformam pe vecinul A in vecinul B, sau pe vecinul B in B-ul idealizat pe care ni-l imaginaseram inainte de casatorie, atunci incep sa zboare pantofii si se dau divorturi. In aceasta prapastie dintre idealul imaginat si realitatea revelata de trecerea timpului se nasc nerabdarea, perfectionismul si in final intoleranta.” 4. Este oare umorul un indicator al iubirii? Se spune de multe ori ca umorul sanatos ne vindeca sufletul si ne opreste lacrimile. In relatia voastra cat de important este acest aspect? Ati observat ca poate fi un catalizator pentru unele situatii mai tensionate in cuplu? „Umorul inseamna ca nu mai era nevoie de o confruntare directa, puteam luneca usor peste ceea ce ne irita, exprimand o critica fara a fi nevoie sa o spunem („Prin gluma asta te informez ca urasc cutare lucru fara sa fie nevoie sa ti-o spun – iar prin rasul tau accepti critica”). Cand doi oameni nu mai reusesc sa transforme diferentele dintre ei in glume, e un semn ca au incetat sa se iubeasca( sau cel putin au incetat sa doreasca sa faca efortul care constituie 90% din iubire). Umorul captuseste zidurile iritarii dintre idealuri si realitate; in spatele fiecarei glume era un avertisment despre o diferenta , chiar despre o dezamagire, dar era o diferenta dezamorsata – si ca atare se putea trece peste ea fara sa fie nevoie de un pogrom.” 5. Incercati un exercitiu de imaginatie: daca partenerul ar fi o oglinda, un obiect in care va priviti; ce vedeti? Cum va vedeti? Ce simtiti? „Doar nu era intotdeauna sa fiu oglinda pentru Chloe. Spre deosebire de obiectul real, oglinda metaforica nu poate fi niciodata pasiva. Este o oglinda activa care trebuie sa gaseasca imaginea celuilalt, e o oglinda care cauta, incearca sa captureze dimensiunile unei forme in miscare, incredibila complexitate a caracterului altcuiva. Este o oglinda de mana, iar mana care o tine nu este una ferma, pentru ca are propriile interese si preocupari – imaginea pe care doresti sa o prinzi e cu adevarat cea reala? Ce vezi la ea? ii spune mintea oglinzii; Ce vrei sa vezi la ea?ii spune inima oglinzii. Pericolul confirmarii „eului” este ca avem nevoie de altii pentru a legitima existenta si prin urmare suntem la mila lor pentru a ni se atribui o identitate corecta. Daca, asa cum spune Stendhal, fara ceilalti nu avem caracter, atunci „celalalt” cu care impartim patul trebuie sa fie o oglinda priceputa – sau vom sfarsi prin a fi deformati. Ce se intampla daca suntem iubiti de cineva care face erori grosolane de intelegere, care ne refuza o fateta a noastra prin saracia empatiei sale? Sau, indoiala cea mai mare dintre toate: nu cumva ceilalti, prin definitie(pentru ca suprafata oglinzii nu e niciodata perfect neteda) ne distorsioneaza, fie in bine sau in rau?”
A fi indragostit part 1- de reflectat
Am citit recent o carte ( „ Eseuri de indragostit” – Alain de Botton) care a deschis pentru mine multe teme de reflectare in zona relatiei de cuplu, teme pe care o sa incerc sa le impartasesc cu voi prin cateva postari. Cartea este o poveste imbinata cu multe elemente de psihologie si filozofie. 1. Nu cred ca am analizat pana acum ideea de „nevoie de dragoste preexistenta”. Va provoc la a reflecta asupra acestui aspect: ne indragostim pentru ca am intalnit persoana potrivita sau ne indragostim pentru ca avem o nevoie de afectiune primara care isi cauta rezolvarea? Emotional, putem sa ne protejam mai mult, daca reusim sa ne cunoastem „in adancime”. „Prin fatalismul romantic evitam ideea de neimaginat ca nevoia de dragoste preexista intotdeauna iubirii noastre pentru cineva anume. Alegerea partenerului opereaza in mod necesar in limitele a ceea ce se intampla sa intalnim si, in conditiile unor limite diferite, ale unor zboruri diferite, ar fi putut sa nu fie deloc Chloe cea pe care s- o iubesc – lucru pe care nici nu-l puteam gandi acum, cand ea era cea pe care o iubeam. Greseala mea fusese sa confund destinul de a iubi cu destinul de a iubi pe cineva anume. Fusese greseala de a crede ca nu dragostea, ci Chloe, era inevitabila.” 2. O alta tema de reflectare: ce am regasit in persoana iubita care ne-a atras si ne-a facut sa ne indragostim, sa iubim? V-ati gandit ca poate proiectam in partenerul nostru un tablou ideal, fara imperfectiuni? si atunci cand ajungem sa le vedem le acceptam cu greu, asa cum ne acceptam cu greu si propriile imperfectiuni? Din nou, pentru sanatatea noastra emotionala este foarte important sa ne iubim pe noi cu tot ceea ce suntem, bune si rele, ca sa putem oferi iubire partenerului intr-o maniera reala, constructiva si echilibrata. „Orice act de a te indragosti implica (adaptand o vorba a lui Oscar Wilde) triumful sperantei asupra autocunoasterii. Ne indragostim sperand ca nu vom gasi in celalalt ceea ce stim ca se afla in noi – toata lasitatea, slabiciunea, lenea, necinstea, compromisul si pura prostie. Il Inconjuram pe cel ales cu un cordon de iubire si hotaram ca tot ceea ce se afla in interior va fi cumva scutit de defectele noastre si, ca atare, demn de iubire. Plasam in celalalt o perfectiune care pe noi ne eludeaza si prin unirea cu cel iubit speram ca intr-un fel sa pastram( impotriva evidentei autocunoasterii) o credinta precara in specia umana. De ce faptul ca am realizat toate acestea nu m-a impiedicat sa ma indragostesc? Pentru ca lipsa de logica si naivitatea dorintei mele nu depaseau nevoia mea de a crede. Cunoastem vidul pe care il putea umple iluzia romantica, cunoastem euforia de a descoperi ca cineva, oricine, este minunat. Cu mult inainte de a da ochii cu Chloe, trebuie sa fi avut nevoie sa gasesc in altcineva perfectiunea pe care n-o sesizasem niciodata in mine insumi.” Va urma.
Universul emotiilor copilului tau – exercitii psihoeducative
Un parinte intotdeauna va putea sa exploreze universul emotional al copilului, sa-l ajute sa integreze emotii noi sau mai putin placute, important este sa aloce timp pentru acest lucru si sa-si doreasca sa fie parte activa in procesul de dezvoltare personala al celui mic. Este necesara existenta constientizarii importantei vietii emotionale a unui copil pentru viitorul adult care va deveni. Gestionarea emotiilor la copii este destul de usor de accesat, fiind la indemana multe activitati care, prin intermediul jocului, duc la recunoasterea starilor emotionale si la gestionarea constructiva a acestora.Fiind o perioada in care copiii petrec mai mult timp acasa, vin cu cateva exemple in acest sens, avand ca sursa de inspiratie si informatie scrierile lui Gilles Diedericks; acesta propune mai multe activitati axate pe cele 4 mari categorii de emotii: tristetea, frica, mania si bucuria pentru copii cu varsta intre 5 ani -10 ani. Intotdeauna copilul trebuie insotit pentru trairea emotiilor, fie ele pozitive, fie ele negative. Nu trebuie sa fugim de cele negative ca parinte, sa incercam sa nu le vedem sau sa incercam prea repede sa scoatem copilul din starea respectiva. Acesta are nevoie de parinti pentru a integra constructiv si emotia negativa. Incercati sa fiti cu el, sa-i explicati ce inseamna, sa cautati cauzele impreuna si sa gasiti solutii. Vom incepe cu tristetea. In general sentimentul de tristete la copii apare dintr-o neincredere in fortele proprii, din lipsa de atentie sau teama de abandon. Si aici avem 3 pasi constructivi in gestionarea ei: crearea si confirmarea increderii in propriile forte, demersul de a conduce copilul spre a vedea ceea ce este frumos si ceea ce-l face fericit zi de zi, plus dinamica invatarii de a reactiona in mod natural la tristete prin gasirea de solutii. Activitati: 1. Incercati sa-l faceti sa se simta util, folositor prin: ajutor la activitatile de curatenie, de gradinarit, la prepararea mesei. Aceasta activitate duce la mobilizarea gandurilor spre un lucru care ii va aduce copilului o noua emotie si incredere in ceea ce poate el sa faca. 2. Seara, pentru a adormi linistit, pentru a iesi din zona de tristete si pentru a cultiva dorinta de a fi fericit, il puteti pune sa-si imagineze ziua care urmeaza, cum ar arata ea ca sa fie perfecta, ce activitati si-ar dori sa faceti impreuna, etc. 3. Propuneti sa creati o coregrafie pe melodia preferata si, in acelasi timp, s-o cantati impreuna. Este o modalitate de a a-si exprima energia si emotia prin miscare si prin cantat. 4. Daca ii place sa deseneze, il puteti pune sa deseneze pe o foaie tristetea lui, s-o reprezinte prin-un desen, dar intr-o singura culoare. Dupa, incercati impreuna sa adaugati culoare deseneului( un curcubeu, o floare, un soare, linii colorate, etc). Analizati impreuna desenul, cum s-a schimbat dupa adaugarea culorilor si cum se poate schimba si tristetea daca gasim lucruri frumoase in jurul nostru. Frica apare uneori din senin si persista perioade mai lungi de timp. Frica limiteaza dorinta de expansiune pe care copilul isi doreste s-o traiasca. Uneori este greu de accesat ca sentiment etichetat. Urmatoarele activitati au scopul de a explora ceea ce simte si de a evolua spre o stare de bine general. Si aici sunt 3 aspecte importante de urmarit in depasirea starilor de frica : atitudinea pozitiva, relaxarea si somnul. Activitati: 1. Hai sa analizam impreuna cu copilul nostru una din fricile prezente cel mai des. Este important sa ajungem in punctul in care el vede frica ca pe o emotie absolut normala, constientizand ca el a creat aceasta frica si tot el va avea putere asupra ei s-o gestioneze. In primul rand definim frica, cum o simte copilul, cum o vede, este ea reala sau este ceva imaginativ? Totul cu cuvintele lui de copil. Si daca este un pericol real, oare ce putem face pentru a ne proteja? Cautati sa indreptati copilul spre a gasii solutii si sa-l ajutati sa puneti in practica impreuna acele solutii gasite. In timpul acestei exercitiu, incercati sa-i vorbiti si depre fricile dumneavostra si modul in care ati procedat sa le invingeti. 2. Ideea de a fi in siguranta il ajuta pe copil sa adoarma usor si sa petreaca nopti linistite. Puneti-l pe copil sa aleaga o jucarie preferata careia sa-i ofere rolul de protector al noptii avand ca misiune sa fie langa el noapte de noapte si sa-l protejeze de tot ce ar semnifica un pericol. Aici puteti folosi diverse povestiri pentru a-l ajuta sa adoarma, cum ar fi: „Intinde-te, inchide ochii si asculta…esti o scoica pe nisip si valurile vin peste tine si te rostogolesc (miscati copilul incet in pat dreapta stanga), si iar si iar. Apoi marea se retrage si vantul incepe sa sufle si sa te plimbe pe plaja(suflati incet asupra lui si miscati-l incetisor). Trage aer in piept si imagineaza-ti cum urci ridicat de vant, expira si imagineaza-ti ca ai coborat din nou pe nisip. Repeta de cateva ori acest dans al vantului. Purtata de vant, scoica a ajuns in adancuri acolo unde e casa ei, isi gaseste camera ei , patul ei si fiind tarziu se pune la somn, leganandu-se pe valurile care ii imping casa inainte si inapoi.(miscati copilul foarte incet). 3. Piesa de teatru: Copilul trebuie sa-si imagineze o piesa de teatru in care personajul principal trebuie sa fie frica simbolizata printr-un dragon, capcaun, lup, un coleg, etc(aici puteti sa-l ajutati in simbolizarea fricii); dupa isi imagineaza actiunea, ca o poveste, cu replici si actiuni, ajutati-l cu ideea de a-si face o echipa pentru a lupta cu dusmanul, cum ar arata echipa, pe cine ar vrea langa el ca sa-l ajute; finalul va fi pozitiv, frica va fi infranta si alungata. 4. Yoga ariciului- prin aceste exercitii scurte de yoga, copilul isi intinde corpul, isi centreaza atentia pe respiratie si astfel intervine relaxarea; incercati sa folositi un cronometru: „Esti un pui de arici iarna, cauti caldura! Aseaza-te cu genunchii pe pamant si lasa-ti mainile pe coapse. Respira calm timp de 1 min. Aseaza-te usor pe calcaie, adu-ti fruntea
Resursele mici care ne reglează: despre flori, prezență și întoarcerea la sine
În practica psihoterapeutică vorbim frecvent despre „resurse” – acele experiențe, stări sau ancore interne care ne ajută să reglăm emoțiile, să ne recăpătăm echilibrul și să rămânem conectați cu noi înșine. De multe ori, când oamenii aud acest termen, se gândesc la ceva complex: strategii elaborate, tehnici învățate, procese de durată. Și totuși, uneori, resursele cele mai eficiente sunt și cele mai simple. In ultimele zile de martie, pentru mine, resursa a fost un moment foarte concret: privitul și mirosul florilor de primăvară din cabinet. Nu este o metaforă. Este o experiență senzorială directă. Și, poate surprinzător pentru unii, una susținută și de literatură științifică. De ce funcționează aceste micro-resurse? Cercetările din zona intervențiilor bazate pe natură (nature-based interventions) arată că simpla expunere la elemente naturale – fie ele plante, flori sau spații verzi – poate avea efecte măsurabile asupra stării psihologice: Mai mult, studiile care includ elemente florale arată că prezența florilor în mediul zilnic este asociată cu: Un aspect important este că nu doar expunerea în sine contează, ci și modul în care ne raportăm la experiență. Cercetări recente sugerează că atunci când oamenii sunt ghidați să observe conștient elementele naturii (culoare, miros, textură), efectele asupra stării de bine sunt semnificativ mai puternice Dincolo de natură: mecanismul psihologic: Dintr-o perspectivă experiențială, aceste momente funcționează prin mai multe mecanisme: 1. Ancorarea în prezent: contactul senzorial direct (miros, vizual, atingere) ne scoate din ruminare și ne aduce în „aici și acum”. 2. Reglarea fiziologică: activarea sistemului nervos parasimpatic (responsabil cu relaxarea) este facilitată de experiențele liniștitoare și repetitive – exemplu: contemplarea naturii. 3. Micro-pauze de autoreglare: aceste momente scurte funcționează ca „reseturi” emoționale pe parcursul zilei. 4. Reconectarea cu experiența proprie: in loc să funcționăm pe pilot automat sau în comparație cu ceilalți, revenim la o experiență directă, personală. Resursa nu este obiectul, ci relația cu ea. Florile în sine nu sunt „magice”. Resursa nu este obiectul extern, ci modul în care intrăm în contact cu el. Două persoane pot sta în aceeași cameră cu aceleași flori: Doar pentru a doua, experiența devine o resursă. O invitație: Într-o cultură orientată spre performanță și soluții rapide, avem tendința să căutăm resursele în lucruri mari. Dar reglarea emoțională se construiește, de cele mai multe ori, din lucruri mici, repetate, accesibile. Poate astăzi resursa ta nu este o tehnică sofisticată. Poate este: Întrebarea rămâne deschisă: Care este resursa ta astăzi? Și, poate mai important: ți-ai dat voie să o observi?
Visuri
Daca aveti posibilitatea, incercati sa mergeti la cursuri de dezvoltare personala. Ca psiholog, e important sa constientizezi importanta autenticitatii si congruentei personale in cadrul activitatii desfasurate in lucrul cu oamenii in cabinet. A fi congruent cu tine este un “endless road”, drum la care ajuta orele de terapie personala, orele de intervizare, orele de supervizare si orele de formare continua prin participarea la diverse evenimente ce vor ajuta sa mai faci cativa pasi pe acest drum frumos.In aceasta postare o sa incerc, din nou, sa impartasesc cu voi cateva franturi din universul bogat informational gasit in cadrul taberei de psihoterapie”Saptamana rogersiana” 2019. In prezentarea “Visurile bune, visurile rele”, psih. Mihaela Bonatiu, mi-a adus cateva teme de reflectat: visurile bune pot fi trambuline in dezvoltarea personala; prin visuri bune putem intelege acele proiectii realiste in viitor care pot fi generatoare de energie pozitiva; visurile rele sunt introspectii ale persoanelor de referinta (parinti de exemplu) si care nu sunt proprii individului – prin urmare este important sa facem putina “curatenie” in visurile noastre. O sa vin aici cu 2 exercitii inspirate din aceasi prezentare amintita mai sus:1.Cautati sa aveti 10 minute de liniste si incercati sa va imaginati ca aveti o bagheta magica care v-ar putea indeplini o singura dorinta. Care ar fi aceea? Reflectati la: emotia care vine cu acest exercitiu, cum ar fi sa devina realitate?. Simtiti ca este o dorinta reala, proprie, sau mai degraba este inertia de a atinge dorintele altor persoane importante pentru noi?2.Acest exercitiu o sa-l facem impreuna. Are urmatorul enunt: care este prima dorinta pe care vi-o aduceti aminte? In cazul meu a fost : “ imi doresc foarte mult sa am un frate sau o sora” – dorinta aparut in jurul varstei de 3, 4 ani. Hai sa analizam emotiile: pentru mine a fost astfel: am facut diferenta intre sentimentele de atunci ( tristete, nevoie de afectiune, dorinta de apartenenta) si sentimentele de acum ( caldura, multumire pentru ca am ajuns sa fiu inconjurata de “frati si surori” – prietenii mei apropiati, intelegere pentru copilul de atunci).Reflectati fiecare la dorinta care a reusit sa apara din trecutul dumneavostra. In cazul meu, o dorinta din copilarie a constituit aceea “trambulina” pentru a ma ajuta sa integrez singuratatea din copilarie si a constituit punctul de plecare in construirea unor relatiilor de prietenie. Ca si concluzie, va propun sa ne analizam cu seriozitate si cu deschidere, dorintele/visurile si sa incercam sa ne dam seama daca sunt cu adevarat proprii noua, daca le simtim ale noastre cu adevarat si sa vedem daca ne propulseaza constructiv spre viitor.
Despre vise
Asistand la 2 prezentari interesante despre vise, in cadrul taberei de psihologie la care am participat, prezentari facute de psih.Dana Crasan si psih.Florentina Palada, as vrea sa impartasesc cu voi urmatoarele:-e important sa fim atenti la visele din timpul noptii atunci cand ni le reamintim, atunci cand sunt repetitive sau cand sunt insotite de o puternica incarcatura emotionala;-cu ce ne ajuta acest lucru? Putem sa ne ajutam de ele, sa ne dezvoltam personal prin intoarcere catre noi in urma cautarii unei semnificatii; -in literatura de specialitate exista „teoria selectiei emotionale” , o teorie care ne poate ajuta pe fiecare sa lucram cu visele noastre: visele modifica si testeaza scheme cognitive printr-un proces de selectie emotionala, practic se testeaza schimbarea in vis, se analizeaza emotia, se integreaza sau se trece la o noua testare. Practic visele pot sa reprezinte o faza de adaptare.Ca exercitiu: incercati de fiecare data cand va amintiti un vis, sa va ganditi „oare ce schema cognitiva testeaza”? Cu ce anume vrea sa va faca sa va obisnuti, sa integrati practic ? In psihoterapia centrata pe persoana se pune accentul pe lucrul cu visul „aici si acum”, se analizeaza continutul prin retrairea visului in terapia si se fac reflectari si asocieri libere legate de reactia emotionala asociata continutului.O sa inchei cu un citat regasit cu aceasta ocazie: visul este ” un encounter grup cu noi insine”( Schimd).
Copii vs parinti vs profesori – comunicare eficienta acasa si la scoala -part 2
Avand ca inspiratie tot cartea “Comunicarea eficienta cu copiii acasa si la scoala” – Adele Faber, Eaine Mazlish, Lisa Nyberg, Rosalyn Anstine Templeton, revin in aceasta postare cu cateva idei menite sa eficientizeze comunicarea cu copiii. “Daca vrem sa trimitem in lume tineri care sa se respecte pe ei insisi si sa-i respecte pe ceilalti, trebuie sa incepem prin a-i respecta noi pe ei. Si nu putem face acest lucru decat daca aratam respect pentru ceea ce simt ei.” Cateva principii care ii pot face pe copii sa coopereze mai usor in activitatile de la scoala sau in activitatile de zi cu zi in familie: 1.atunci cand profesorii/parintii descriu problema observata, in loc sa acuze si sa dea comenzi, s-a dovedit ca un copil devine mai responsabil si mai atent; exemplu: “ parintele: – David, esti foarte neatent! Uite ce ai facut pe jos!! – in loc de acuzatii, – David, imediat sa cureti mizeria pe care ai facut-o pe jos!! – in loc de ordine, puteti sa incercati doar sa descrieti problema: parintele:-David, observ niste pete de acuarela pe covor; -David, hai sa incercam impreuna sa gasim o solutie ca sa curatam petele de acuarela” 2.schimbarea comportamentului in bine a copilului se poate observa si cand inlocuim remarcile dispretuitoare si acuzatiile cu furnizarea de informatii; exemplu: “ parintele: – David, cum poti sa faci asa ceva? Cine ti-a dat voie sa scrii pe pereti?!! – in loc de acuzatii, – David, esti imprastiat cu hainele astea insirate pe jos; nu ar vrea nimeni sa vina la tine in vizita!! – in loc de remarci usturatoare, puteti sa incercati doar sa furnizati copilului informatii noi: parintele:-David, avem foi colorate pe care poti sa desenezi, peretii sunt foarte frumosi daca raman intacti pentru ca toata casa sa arate curata si ingrijita; – David, un dulap ingrijit, cu hainele puse la locul lor, schimba aspectul camerei; si daca o sa vina colegii tai in vizita o sa aprecieze acest lucru, pentru ca aveti mai mult spatiu sa va jucati” 3.abordarea directiva in cazul copiilor, prin ordine si amenintari, nu duce decat la scaderea stimei de sine; exemplu: “parintele: – Inca nu te-ai apucat de tema; ce astepti? Nu mai ai timp; treci si fa-ti tema; – in loc de ordine care il fac pe copil sa se simta neajutorat si neinteles, puteti sa oferiti variante pentru activitatea necesara, sporindu-le universul informational: “Parintele:- Observ ca iti este foarte greu sa te apuci de tema. Vrei sa te mai las sa te gandesti singur sau vrei sa lucram impreuna?” 4.atunci cand iti exprimi sentimentele ca si parinte/profesor, fara sa ataci si sa ridicularizezi un copil, acesta te va asculta cu mai multa responsabilitate; oferi o parte din sufletul tau, vei primi la schimb acelasi lucru la pachet cu atentia pe care ti-o doresti; exemplu: “copilul: – Vreau in brateeee!!! ia-ma in brate!! parintele: – Nu te mai agata asa de mine, esti o mare pacoste; nu te iau in brate” – neintelegerea nevoii copilului poate fi inlocuita cu: “parintele: – Sa stii ca ma doare asa rau spatele cand cineva se agata de mine; si vreau sa fiu in forma ca sa ne putem juca impreuna in seara asta” O sa inchid aceasta postare cu un citat mai lung din cartea amintita mai sus: “ un parinte cere urmatorul sfat: Baiatul meu a venit acasa cu carnetul de note plin numai de “10”. I-am spus ca sunt tare mandra de el. Am procedat bine? Raspunsul: Atunci cand nu stii sigur daca lauda ta e folositoare sau nu, pune-ti o intrebare cheie: <<Cuvintele spuse de mine il fac pe copil mai depedendent de persoana si de aprobarea mea, sau cuvintele spuse de mine il ajuta sa isi constientizeze forta si sa capete o imagine clara despre capacitatile si realizarile lui?>>. Observati deosebirea dintre urmatoarele afirmatii: Laude care creeaza dependenta la aprobarea celorlalti: “un carnet de note model; sunt tare mandra de tine” vs laude care il fac pe copil sa devina constient de capacitatile si realizarile lui: “ aceste note de 10 reprezinta perseverenta si ceasuri intregi de munca asidua. Cred ca esti tare mandru de tine”